Video Cât plăteşte o familie pentru o zi la schi în Poiana Braşov, după ce transport pe cablu s-a scumpit
Schiem mai scump, în această iarnă, în Poiana Brașov. Autoritățile locale au aprobat noile tarife de transport pe cablu, valabile în acest sezon al sporturilor de iarnă. Creșterea medie a prețurilor este de aproape opt la sută. Skipass-ul pentru o zi a ajuns la prețul de 220 de lei pentru adulți.
- Jaf la o sală de jocuri de noroc din Braşov. Hoţii au ameninţat casiera şi au fugit cu aproape 100.000 de lei. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Mărturia Ştefaniei Neagoe, românca expulzată din Serbia şi interzisă fără explicații: "A existat un sentiment de teamă"
Au urcat şi preţurile pe pârtiile din Poiana Braşov. Turiştii care vor să ajungă în vârf cu telegondola sau telecabina vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Astfel, preţul unei cartele de 30 de puncte va fi, în acest sezon, 180 de lei pentru adulţi şi 100 de lei pentru copii.
După creşterea tarifului, o urcare simplă cu telecabina va costa 40 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii, iar un skipass de 2 zile, cât pentru sfârşitul de săptămână, a ajuns la 370 de lei pentru adulţi şi 195 de lei pentru copii.
Cât plăteşte o familie pentru o zi la schi în Poiana Braşov
Tariful pentru copii este valabil pentru schiorii și snowboarderii cu vârste între 6 și 12 ani. Noile preţuri au fost aprobate de Consiliul Local Brașov, în urma unei negocieri cu operatorul care gestionează cele mai multe instalații de transport pe cablu din Poiana Brașov și din masivul Postăvarul.
- Zăpada le-a dat mari bătăi de cap drumarilor în Braşov şi Vâlcea. În Munţii Şureanu, sezonul de schi s-a...
- A început sezonul de schi. Dronă performantă pentru salvamontiștii din Maramureș. Cât a costat
- Turismul montan a explodat în vacanţa de iarnă. 34.000 de treceri numai într-o zi la instalaţiile de transport...
- Un avion de pasageri, cu destinaţia Budapesta - Abu Dhabi, a cerut să aterizeze în România. Zboară deasupra...
- Momentul în care un BMW se înfige într-un VW, pe care îl aruncă apoi într-un autobuz, pe...
"Am reuşit să menţinem tarifele la un preţ relativ acceptabil. Au fost actualizate cu o medie de 7,5%, chia sub nivelul indicelului de inflaţie pe ceea ce înseamnă servicii. Menţinem şi anul acesta tarife preferenţile pentru braşoveni în fiecare zi de miercuri, ei vor putea schia cu un tarif redus cu 50%", a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Braşov.
"Mă gândesc că s-a scumpit electricitatea pe cablu şi mă gândesc că de acolo pleacă şi tarifele, plus că s-a şi aglomerat, turiştii acum caută staţiuni mai renumite", spune un turist.
"Nu mi se pare mult pentru că vă daţi seama sunt costuri foarte mari cu întreţinerea şi mai ales acum în perioada asta dacă tot sunt turiştii, ele trebuie să funcţioneze", spune un alt turist.
În stațiunea Poiana Brașov și masivul Postăvarul funcționează o linie de telegondolă, două linii de telecabină, două linii de telescaun și patru trasee de teleschi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰