Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A început sezonul de schi. Dronă performantă pentru salvamontiștii din Maramureș. Cât a costat

Majoritatea pârtiilor din ţară s-au deschis deja şi punctăm domeniile de la Rânca, Sinaia, Azuga, Voineasa. Iar, începând de mâine, pregătite să-i primească pe schiori vor şi pârtiile din Cavnic. Doar că odată cu sezonul de schi, apare şi riscul accidentelor pe pârtii. Aşa că înainte să încălţaţi clăparii, trebuie să vă echipaţi şi cu prudenţă. Salvamontiştii sunt deja la datorie. S-au antrenat pentru posibile pericole. Iar anul acesta, în premieră în ţară, cei din Maramureş vor avea în echipă şi o dronă performantă pentru ajutor la înăţime. 

de Simona Vasiac

la 29.11.2024 , 17:28

Este noul angajat care îi va ajuta în acest sezon pe salvamontiştii din județul Maramureș. Cu ajutorul dronei, salvatorii montani vor putea să transporte mai uşor echipamentul de prim ajutor în zonele greu accesibile. Este singura din ţară şi a costat 30.000 de euro. 

"Drona e echipată cu opt motoare, zboară în condiţii grele, până la minus 20 de grade, pe vânt puternic, viscol. Ne va ajuta în zone în care nu vom avea acces cu elicopterul", spune Dan Benga, șef Salvamont Maramureș.

A început oficial sezonul de schi

Vezi și

Ca în fiecare an, salvamontiştii s-au antrenat şi ei înainte de deschiderea oficială a sezonului de schi. Instructajul a inclus nu mai puţin de cinci exerciţii, care să îi pregătească pentru orice posibil pericol. 

Şi cum majoritatea accidentelor din sezonul de iarnă au loc chiar în primele săptămâni de la deschiderea pârtiilor, salvamontiștii le recomandă turiştilor în primul rând prudență și mai apoi distracție.

Pârtiile de la Cavnic se deschid mâine, iar skipass-ul cu urcări nelimitate costă 150 de lei pe zi, la fel ca anul trecut. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » A început sezonul de schi. Dronă performantă pentru salvamontiștii din Maramureș. Cât a costat