Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Reacţia lui Claudiu Manda, după ce a aflat că a fost trimis în judecată: "Am aflat cu surprindere"

Fostul preşedinte al PSD Dolj Claudiu Manda şi fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj Marius Nicolae Simcelescu au fost trimişi în judecată de DNA pentru folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv abuz în serviciu.

de Redactia Observator

la 16.04.2021 , 14:43

Claudiu Manda, europarlamentar PSD şi fostul director AJPIS Dolj au fost trimişi în judecată de DNA Claudiu Manda - Mediafax Foto / Alexandru Dobre / Hepta

UPDATE, 14.30: Europarlamentarul Claudiu Manda a oferit o primă reacţie în legătură cu trimiterea sa în judecată în acest dosar. Fostul preşedinte al PSD Dolj a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, mesaj pe care îl redăm integral:

"Am aflat cu surprindere că sunt trimis în judecată de către DNA, mai precis de către procurorul Jean Uncheșelu, "făuritorul de dreptate" de la Craiova. 

Înainte de a prezenta public situația în concret, câteva considerente de ordin general se impun:

Articolul continuă după reclamă

Este cunoscut faptul că cele mai multe dintre dosarele instrumentate de “harnicul” Uncheșelu s-au finalizat cu ACHITARE mai curând decât cu condamnare (luând în calcul inclusiv perioada când beneficia de celebrele culoare din Justitie), cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, pentru domnul procuror nu contează adevărul și probele, ci aparențele. 

Pe acelaşi subiect

După ce a ascultat în prima parte a anului 2015, timp de şase luni, aproximativ 100 de persoane, probabil primari și toată conducerea PSD Dolj, i-au trebuit şase ani pentru a descoperi "infracțiunea" şi "infractorul".

"Infractorul": Manda Iulian Claudiu...

"Infracțiunea": ART 13 din legea 78/2000...

În concret, sunt acuzat că mi-am folosit influența față de un director de instituție, Simcelescu Marius, director Agenția Județeană pentru Plăți şi Intervenții Sociale (AJPIS), pentru a obține foloase necuvenite, constând în 65 DE VOTURI, PE CARE NU LE-AM LUAT, DAR MI "LE-AM DORIT".

Voi prezenta, aici, cum mi-am "folosit influența" şi cum am "urmărit voturile".

1. Cu privire la modul cum mi-am "folosit influența", redau conținutul transcrierii convorbirilor.

După cum se observă din convorbiri, este evident că domnul Simcelescu era greu de găsit, chiar și la telefon, iar când am apucat să vorbesc cu domnia sa, nu era la birou. În acel moment, am realizat că domnul Marin Ion avea dreptate când mi-a spus că nu a reușit să ajungă în audiență.

Precizez că nu am știut cauza pentru care dorea domnul Marin Ion să ajungă în audiență și nici nu aveam de ce să mă interesez, pentru că nu era de competența mea, lucru care reiese și din convorbirea mea cu domnul Simcelescu:

“NU E TREABA MEA, NU MA BAG EU IN EA!”

“IDEEA E SA ÎL PRIMEȘTI, SA VORBIȚI ACOLO. NU ȘTIU”

“TREABA VOASTRĂ. SĂ FIE LEGAL. TOTUL!”

“SĂ NU SE CREADĂ CĂ FAC VREUN TRAFIC DE INFLUENȚĂ ASUPRA LU’ MATALE"

"DE AICI ÎNCOLO NU ESTE ÎN SARCINA MEA NIMIC. DA?"

Precizez că eu nu aveam o relație directă cu domnul Simcelescu, domnia sa venind alături de PSD împreună cu un grup important de colegi ai domniei sale, de la PNL, cu un an înainte, iar eu discutam cu doi dintre ei, care deveniseră vicepreședinți PSD, deci nu aveam cum sa am "O PUTERE IMENSĂ", așa cum eronat şi nefondat arată "harnicul" procuror.

2. Cu privire la folosul necuvenit:

Domnul procuror arată, eronat și nefondat, că am urmărit să obțin pentru mine, pentru domnul Marin Ion și pentru PSD, un număr de 65 voturi.

La nivelul localității Bratovoiesti era un conflict între primar şi viceprimar inclusiv legat de posibila candidatură din partea PSD, amândoi fiind membri PSD la vremea aceea.

Încă din anul 2013, de când am devenit preşedinte PSD Dolj, am spus public, și pot proba, că atât eu, cât și PSD vom susține la alegerile locale cât mai mulți candidați tineri, mai bine pregătiți, mai dinamici, lucru care s-a și întâmplat în foarte multe localități.

Acest lucru i l-am relatat și procurorului, că eu îmi conturasem decizia de a nu-l mai sprijini pe domnul Marin Ion pentru încă un mandat.

În 2016, candidatul PSD, Oancea Ion, a câștigat alegerile împotriva domnului Marin Ion (candidat de la alt partid) cu o diferență de peste 300 de voturi, respectiv aproape 20%.

Ca o curiozitate, la prima întâlnire cu procurorul Uncheșelu, acesta mi-a spus că folosul necuvenit constă în 65 de voturi pentru domnul Marin Ion. Când i-am relatat că domnul în cauză nu a candidat din partea PSD, a schimbat încadrarea în sensul că mă fac vinovat că mi-am "dorit" voturile respective.

Mai arăt că, de când am devenit președinte PSD Dolj, partidul a obținut peste 50% la cele trei alegeri de până în 2015, după cum urmează:

- Alegeri europarlamentare 2014 - PSD - 117.597 voturi, respectiv 55,98%;

- Alegeri prezidențiale 2014 - turul I PSD - 173.689 voturi, respectiv 56,03%;

- Alegeri prezidențiale 2014 - turul II PSD - 226.290 voturi, respectiv 60,60%.

Prin urmare, acuzația domnului procuror că aș fi dorit cu orice preț, chiar cu încălcarea legii, să obțin 65 de voturi, este RIDICOLĂ.

Mai arăt că procurorul era la curent cu intenția mea de a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, iar în acest sens aveam nevoie de votul consilierilor județeni de la PSD și de la alte partide, dacă era nevoie.

Acest lucru reiese din câteva dintre convorbirile mele pe care le-a ascultat şi înregistrat Parchetul: “... ca să ies preşedinte de CJ trebuie sa mă voteze consilierii,... nu e votul cetățenilor, așa cum era înainte".

Mai arăt că, la alegerile locale din 2016, PSD Dolj a obținut 152.497 voturi, respectiv 53,53%, iar ca număr de mandate 2/3 din total, adică 25 de consilieri județeni dintr-un total de 37. 

Domnul procuror își construiește acuzațiile pe baza declarațiilor domnului Marin Ion pe care le-a obținut în urma unui acord de recunoaștere cu acesta, garantându-i că va fi condamnat cu suspendare dacă scrie că am și eu legătură cu subiectul. Este elocvent și momentul, în sensul că acordul a fost făcut după ce domnul Marin Ion a candidat încă o dată pentru funcția de primar, din partea PNL, în septembrie 2020 și a pierdut, rezultatul fiind: 80,43% Oancea Ion -  PSD, respectiv 1303 voturi și 16,97% Marin Ion - PNL, respectiv 275 voturi. 

Pentru aflarea adevărului i-am solicitat procurorului să accepte o confruntare între mine şi fostul primar Marin Ion, precizându-i că dacă există cea mai mică diferență între spusele mele şi spusele fostului primar, eu pot să probez că am dreptate. 

Evident, procurorul nu a fost de acord cu această confruntare fiindcă i-ar fi anulat toată compunerea școlară pe care o numește rechizitoriu.

Mai arăt că procurorul era la curent cu felul meu de a fi, în sensul că nu intram în detalii despre subiecte care nu erau de competența mea, lucru care reiese şi din convorbirile purtate cu alți primari, convorbiri înregistrate și aflate în posesia DNA: "cu mine vorbești subiecte politice, în rest fă-ți actele, adresele, etc către instituții".

Manda este acuzat că a intervenit, în 2015, pe lângă Simcelescu, pentru a şterge, în mod nelegal, datoriile unor beneficiari de ajutor social din comuna Bratovoeşti, în cazul cărora se constatase că a fost încasat în mod necuvenit. Intervenţia lui Manda "ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social", arată DNA, potrivit news.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Iulian-Claudiu Manda, la data faptei preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid, pentru folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, şi Marius Nicolae Simcelescu, la data faptei directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Potrivit DNA, Manda ar fi intervenit, în 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius-Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti (Dolj), lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

"Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj", arată DNA. Conform sursei citate, anterior a avut loc un control desfăşurat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiţii esenţiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.

Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menţionate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoştinţat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective. "În acest context, în urma discuţiei purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acţionat contrar dispoziţiilor legale şi ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuţiei, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat şi în baza căruia au fost şterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale", susţin procurorii DNA.

Ca urmare, AJPIS DOlj  a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperaţi de la cele 59 de persoane şi în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit.  AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta lui Simcelescu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie (instanţă competentă pe motiv că unul dintre inculpaţi este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că, anterior, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a inculpatului Ion Marin, la data faptei primar al comunei Bratovoeşti (Dolj), pentru instigare la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi fals intelectual în formă continuată.

Prin sentinţa penală nr. 462 din 29.10.2020, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi l-a condamnat pe Ion Marins la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reacţia lui Claudiu Manda, după ce a aflat că a fost trimis în judecată: "Am aflat cu surprindere"