Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clotilde Armand susține că a fost atacată în trafic, la semafor: "Guys, sunteți tot mai penibili. Nu mă intimidați"

Clotilde Armand susține că a fost agresată în trafic, în timp ce se afla în mașină, la semafor. Într-o postare pe Facebook, primarul Sectorului 1 transmite că gestul nu a intimidat-o și că nu va ceda amenințărilor.

de Veronica Micu

la 09.06.2021 , 10:11

Clotilde Armand Clotilde Armand susține că a fost atacată în trafic, la semafor - Mediafax Foto / Alexandra Pandrea

"În această dimineață eram în trafic iar la stopul unui semafor un bărbat agresiv a venit spre mașina mea, a început să lovească cu pumnii în geam și a încercat să-mi deschidă ușa de mai multe ori. Am raportat incidentul Poliției și mi-am văzut mai departe de drum. PS: Guys, sunteți tot mai penibili. Nu mă intimidați și nici nu voi ceda în fața amenințărilor voastre mafiote”, a scris Clotilde Armand.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Clotilde Armand se află în centrul unui scandal legat de colectarea gunoiului din sector, situația generând o sumă de luări de poziție din partea cetățenilor, partidelor politice și autorităților locale sau cu atibuții în domeniu. 

Pe acelaşi subiect

PSD va susține orice inițiativă cetățenească pentru demiterea primarului Sectorului 1

Aseară președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat că partidul va susține orice inițiativă cetățenească de convocare a unui referendum pentru demiterea primarului Sectorului 1 al Capitalei. "Am decis să susținem orice inițiativă cetățenească de convocare a unui referendum pentru demiterea primarului sectorului 1. Repet, orice inițiativă cetățeanească, nu inițiativă politică, Doamna Clotilde Armand a demonstrat că nu este în stare să-și exercite atribuțiile de primar”, a spus Ciolacu. Acesta a mai spus că „bătaia de joc la adresa locuitorilor Sectorului 1 trebuie să înceteze mai repede decât 4 ani, cât ar avea mandatul doamna primar al Sectorului 1”.

Liderul social-democrat a anunțat depunerea unui proiect pentru modificarea legislației în ceea ce privește desemnarea membrilor în consiliile de administrație: „Am depus la Parlament un proiect de lege pentru a opri risipa din banii publici. Este vorba despre un proiect care modifică legea guvernanței corporative. Practic, vom decupla de la banul public toate clientela de partid a PNL și USR. Vom plafona indemnizațiile membrilor din CA, cu alte cuvinte nimeni nu va mai câștiga zeci de mii de euro doar făcând parte din aceste consilii de administrație. Vor fi plafonate la două salarii minime brute pe țară”.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, proiectul prevede ca în CA-uri să fie desemnați doar profesioniști, a căror pregătire și experiență au legătură cu domeniul de activitate al companiilor respective. „Nu o să mai găsiți în viitoarele reprezentări în CA-uri chelneri, ciocli sau lipitori de afișe pe care i-au folosit PNL sau USR în campaniile electorale”, a mai spus președintele PSD. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Clotilde Armand susține că a fost atacată în trafic, la semafor: "Guys, sunteți tot mai penibili. Nu mă intimidați"