Clujean reţinut de DIICOT după ce a fost prins când vindea 1.6 kilograme de cristal. În casă, achetatorii au găsit aproape 18 kg de droguri
Un recidivist a fost reţinut de procurorii DIICOT Cluj după ce a fost prins în flagrant delict când comercializa 1,6 kilograme de "cristal", drog de mare risc. În urma percheziţiilor, la locuinţa sa anchetatorii au găsit 17,5 kilograme de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, miercuri, reţinerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.
17 kilograme de droguri găsite în locuinţa bărbatului
Potrivit DIICOT, măsura a fost luată după ce el a fost prins în flagrant, marţi, în comuna Floreşti, în timp ce comercializa cantitatea de 1,6 kilograme drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal).
Ulterior, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate peste 17,5 kilograme de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive (3-CMC, MDMA, 2-MMC şi N-Ethylnorpentedrone), precum şi alte mijloace de probă, potrivit News.
- Hunter Biden, găsit vinovat de cumpărare şi posesie ilegală a unei arme de foc. Primul fiu condamnat al unui...
- Traficanţi din Arad, prinşi când vindeau 1 kg de droguri: urmau să ia 42.000 de lei. Ce a găsit poliţia la ei...
- ANIMAŢIE. Tânărul din Călăraşi stropit cu acid e desfigurat şi nu mai vede. Atacul, plănuit în detaliu
Totodată, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj şi jandarmilor din cadrul IJJ Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT, Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Unitatea Teritorială de Analiza informaţiilor Cluj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰