Cei mai buni săritori cu schiurile din lume se întrec la Râşnov, la Cupa Mondială
Moment istoric pentru sporturile de iarnă din România. Cupa Mondială masculină de sărituri cu schiurile se desfăşoară la Râşnov.
Moment istoric pentru sporturile de iarnă din România. Cupa Mondială masculină de sărituri cu schiurile se desfăşoară la Râşnov. Cei mai buni sportivi ai momentului concurează în cele două etape ale competiţiei cu numărul 1000 din calendarul Cupei.
De pe o trambulină de aproape 100 de metri, nume celebre se întrec, în aplauzele suporterilor veniţi din toată lumea.
Pe trambulina din Valea Cărbunării, cea mai mare din complexul de la Râşnov, cu punctul de construcție la 90 de metri, cei mai buni sportivi au început în forţă. Competiţia a debutat cu săriturile din manşa de probă - prima etapă din Cupa Mondială.
În tribune, atmosfera este incendiară. Fiecare salt în aer este susţinut de aplauze.
Cea mai mare susţinere au avut-o sportivii din Polonia. Zeci de suporteri îmbrăcaţi în alb-roşu au împânzit gradena. Pe margine, au fluturat şi steaguri japoneze, austriece şi germane, unele purtate şi de români.
Neamțul Karl Geiger a câștigat prima etapă. În schimb, Daniel Cacină, singurul român care a participat, nu a reuşit calificarea.
Astăzi vor avea loc manşa a doua şi festivitatea de premiere.
Baza sportivă de la Râșnov a găzduit de-a lungul timpul mai multe competiţii, dar de mică anvergură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰