Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autoritățile i-au luat copiii unei mame din Sibiu, după ce femeia a fost la un pas să-i asfixieze pe toți 7

Șapte copii au ajuns la spitalul din Sibiu intoxicați cu monoxid de carbon, însă starea lor nu a fost foarte gravă, iar mama lor a ajuns și ea la Urgență, cu aceleași simptome.

de Redactia Observator

la 19.03.2019 , 18:55

Șapte copii au ajuns la spitalul din Sibiu intoxicați cu monoxid de carbon, însă starea lor nu a fost foarte gravă, iar mama lor a ajuns și ea la Urgență, cu aceleași simptome.

Se pare că totul s-a întâmplat după ce femeia a improvizat un generator pe benzină, cu care să încălzească încăperea în care locuiau. Probabil nu s-a priceput, iar de aici ar fi putut rezulta o tragedie.

După o zi, copiii cu vârste între 4 și 12 ani au fost externați și s-au întors în casa lor improvizată de pe strada Zăvoi.

Articolul continuă după reclamă

Imediat, reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Copilului și ai direcției sociale din cadrul Primăriei au mers la locuința copiilor pentru a vedea condițiile în care trăiesc, iar decizia inspectorilor a fost clară. Copiii trebuie scoși din acel mediu imediat.

Astfel, toți cei 7 copii au fost luați de autorități și mutați într-un centru de plasament.

„In cursul zilei de astazi, 10.12.2018, o echipa din cadrul DGASPC Sibiu impreuna cu reprezentantii SPAS Sibiu s-au deplasat la adresa unde a avut loc evenimentul. In urma evaluarii initiale, s-a constat ca minorii erau intr-o situatie de risc si neglijare, drept consecinta, pentru toti cei 7 copii, directorul general a dispus instituirea masurii de plasament in regim de urgenta, in cadrul unui centru de plasament din subordinea DGASPC Sibiu.”, a declarat Beatrice Munteanu, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu, citat de oradesibiu.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Autoritățile i-au luat copiii unei mame din Sibiu, după ce femeia a fost la un pas să-i asfixieze pe toți 7