Video Cum s-a produs tragedia din Buftea: greșeala care ar fi dus la moartea a doi pasageri și rănirea altor 18
Accident devastator, în această dimineaţă, în Buftea, judeţul Ilfov. Doi oameni au murit pe loc, după ce un microbuz în care se aflau zeci de pasageri s-a ciocnit cu o autobasculantă. 18 persoane au ajuns la spital, iar două dintre ele sunt în stare critică.
Accidentul s-a produs aici, pe Drumul Național 7, în jurul orei 9 și 50 de minute. Momentan circulația se reia treptat, asta pentru că polițiștii încă mai fac aici cercetări la fața locului și, de asemenea, trebuie montate despărțitoarele care au fost luate, au fost dezlipite din cauza accidentului de pe carosabil, pentru că impactul a fost unul destul de violent.
Atât autobasculanta, cât și microbuzul veneau chiar dinspre Buftea și se îndreptau spre București cel puțin microbuzul, pentru că şoferul autobasculantei voia să vireze aici la dreapta pentru a intra în această curte, unde acum este microbuzul care este verificat de polițiști.
Capacitatea maximă a microbuzului, depăşită
În microbuz, din primele informații, erau 25 de pasageri, deși regimul de transport al acestui microbuz era de maxim 20 de persoane. Se fac verificări pentru a se constata exact cauzele în care s-a produs acest accident, însă momentan cauza din verificările preliminare este cea de nerespectare a distanței între autoturisme, asta pentru că microbuzul nu ar fi păstrat distanța de mers între autobasculanta care se afla în fața sa și atunci a fost momentul în care a intrat în coliziune cu autobasculanta.
Șoferii au fost testați de polițiști aici pentru consum de alcool și substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative. Aceștia urmează să fie audiați la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov pentru a le explica anchetatorilor ce s-a întâmplat. În acest moment bilanțul este următorul: din păcate două persoane au decedat, este vorba despre doi pasageri din microbuz, iar 18 persoane au fost rănite și au fost deja transportate la spital.
