Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”

Scene desprinse parcă dintr-un film de groază într-un hotel din Iaşi, după ce un avocat cunoscut şi-a mutilat o fostă iubită, pentru că nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu el. Tânăra de 34 de ani a fost pur şi simplu un sac de box sub ploaia de lovituri.

de Redactia Observator

la 20.09.2024 , 13:54

Când au ajuns în camera de hotel, părinţii fetei au avut un adevărat şoc. Era sânge peste tot. Tânăra şi avocatul ar fi avut o relaţie amoroasă în trecut. Cei doi au mai ţinut legătura, însă fata nu şi-a mai dorit să fie împreună. Marţi seara, avocatul s-a autoinvitat în camera sa de hotel, iar de aici pentru fată a început coşmarul.

A mutilat-o în camera de hotel

„A încercat să o violeze, aproape că a fost omorâtă în bătaie. La 112 au sunat cei de la recepție, ea a fost transportată la UPU de la Spitalul «Sf. Spiridon», iar el a fost luat de polițiști și dus la «Socola». Din ce a putut ea să vorbească cu polițiștii ajunși la «Spiridon», a spus că va depune plângere împotriva lui. Noi am intrat în camera de hotel și ne-am îngrozit de ce am găsit acolo, cred că era un litru de sânge.

Vezi și

Am găsit și pantofii lui, pantalonii, asta înseamnă că polițiștii l-au luat mai mult dezbrăcat și l-au dus la «Socola». Gabriela a ajuns prima dată internată la Spitalul «Sf. Spiridon», iar apoi transferată la Neurochirurgie. A pus o asistentă de la Neurochirurgie să ne sune și să ne anunțe că e la spital. Are toată fața tumefiată, are hematom subdural, i-a dat cu pumnii în față, a nenorocit-o. Asta e, clar, tentativă de omor”, a declarat mama fetei pentru BZI.

Ce spun poliţiştii

La data de 17 septembrie a.c., poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie de 34 de ani a fost agresată fizic de către un bărbat, într-un imobil din municipiul Iași. Din cercetări a rezultat că între cei doi a avut loc un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi agresat-o fizic. Femeia a fost condusă la spital pentru îngrijiri medicale și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Întrucât bărbatul avea un comportament agresiv și nefiresc, a fost condus la o unitate medicală de specialitate. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”