Cursa aeriană Baia Mare-Londra, anulată din cauza unei autorizații. Pasagerii vor primi compensații
Cursa aeriană Baia Mare-Londra a fost anulată deoarece zborul de sâmbătă nu a primit o autorizație de la autoritățile britanice. Pasagerii vor primi compensații, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Maramureș.
Zborul companiei HiSky Baia Mare-Londra, programat pentru sâmbătă, 18 decembrie, ora 13.00, de pe Aeroportul Internațional Maramureș, a fost anulat din cauza întârzierii obținerii autorizației necesare pentru a zbura în Marea Britanie, au spus reprezentanții aeroportului din Baia Mare.
Pasagerii vor primi compensații pentru cursa anulată
„Aeroportul Internațional Maramureș își cere scuze pentru neplăcerile cauzate pasagerilor care își achiziționaseră bilete pentru zborul Baia Mare -Londra și pentru cursa retur Londra-Baia Mare și îi asigurăm că depunem eforturi pentru rezolvarea situației. Pasagerii pot obține compensații de până la 400 de euro pentru acest zbor anulat după depunerea unei solicitări”, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional Maramureș.
Compania aeriană susține că a depus la timp solicitarea pentru obținerea certificatului de operatori din țări terțe, potrivit mediafax.ro. Solicitarea a fost depusă pe 13 noiembrie, dar autorizația nu a fost eliberat până la cursa programată să zboare de la Baia Mare.
- Un raport al Autorității Aeronautice prezintă nereguli la Aeroportul Timișoara care pot pune în pericol...
- Cozi uriașe formate pe Otopeni: pasagerii așteaptă să le fie verificate declarațiile. Anunțul Companiei...
- Coadă de sute de persoane la sosirea pe Aeroportul Otopeni. Răzvan Pascu: ''Mi se pare abject, profund greşit, să...
În perioada pandemiei, autoritățile britanice lucrează în regim limitat, iar cererea depusă de compania aeriană este încă în proces de aprobare. În lipsa acestei aprobări au fost anulate cursele care urmau să plece în 18 decembrie de pe aeroporturile din Baia Mare și Tg Mureș cu destinația Londra.
Declaraţia integrală transmisă de Aeroportul Internaţional Maramureş
"Pasagerii vor primii compensații pentru cursa anulată Baia Mare-Londra. Zborul companiei HiSky Baia Mare-Londra, programat pentru astăzi, 18 decembrie, ora 13.00, de pe Aeroportul Internațional Maramureș, a fost anulat din cauza întârzierii obținerii autorizației necesare pentru a zbura în Marea Britanie.
Aeroportul Internațional Maramureș își cere scuze pentru neplăcerile cauzate pasagerilor care își achiziționaseră bilete pentru zborul Baia Mare -Londra și pentru cursa retur Londra-Baia Mare și îi asigurăm că depunem eforturi pentru rezolvarea situației. Pasagerii pot obține compensații de până la 400 de euro pentru acest zbor anulat după depunerea unei solicitări în acest sens la adresa: [email protected].
Precizăm că toate demersurile pentru obținerea autorizațiilor aparțin companiei HiSky, Aeroportul Internațional Maramureș fiind implicat doar în procedurile de îmbarcare/debarcare pasageri. Compania HiSky ne-a asigura că a depus la timp solicitarea pentru obținerea certificatului de operatori din țări terțe (TCO), încă din 13 noiembrie, dar din păcate acesta nu a fost eliberat până la cursa programată să zboare de pe Baia Mare. În perioada pandemiei, CAA (Civil Aviation Authority) UK lucrează în regim limitat, iar cererea depusă la timp de HiSky este încă în proces de aprobare. În lipsa acestei aprobări au fost anulate cursele care urmau să plece în 18 decembrie de pe Aeroporturile din Baia Mare și Tg Mureș cu destinația Londra.
Compania HiSky deține certificat european de zbor care îi permite să efectueze zboruri în toate țările membre ale Uniunii Europene. În cazul Marii Britanii, după ieșirea din UE este necesar un certificat de operatori din țări terțe. (TCO). Responsabilitatea pentru această situație aparține în totalitate companiei HiSky, care și-a asumat prin contract cursele regulate către Londra, Milano și Paris. Precizăm că zborul spre Milano, programat pentru luni, 20 decembrie, se va desfășura în condiții normale, așa cum este programat"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰