Video Cozi uriașe formate pe Otopeni: pasagerii așteaptă să le fie verificate declarațiile. Anunțul Companiei Naționale de Aeroporturi
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că din cauza verificării declarațiilor care trebuie prezentate de pasageri timpul de așteptare crește, uneori, până la o oră. Compania spune că face eforturi pentru reducerea timpului de așteptare.
Cozi uriașe s-au format vineri la Aeroportul Otopeni unde pasagerii sosiți în țară așteaptă să le fie verificate actele. CNAB a anunțat că în urma acordului încheiat cu DSP a fost dublat, în cursul săptămânii, numărul de angajați la punctele de verificare a declarațiilor pe proprie răspundere, obligatorii pentru cei mai mulți dintre pasagerii care sosesc în țară, potrivit Mediafax.
De asemenea, în condițiile creșterii puternice a traficului în ultimele zile, CNAB anunță că a suplimentat și personalul de dirijare și orientare a pasagerilor pe fluxurile de intrare, acționând astfel permanent cu 10-15 angajați proprii în zonă, în orele aglomerate 10 dintre aceștia asigurând suplimentarea efectivelor de DSP. Totodată, pe fluxurile de sosiri s-au suplimentat efectivele Poliției de Frontieră și ale Jandarmeriei, pentru a se asigura păstrarea ordinii publice.
CN Aeroporturi București explică motivul cozilor din aeroport
„Ținând cont că verificarea Declarației pe proprie răspundere și a celorlalte documente prezentate de către pasageri (certificat digital, test CoVid) constituie un proces minuțios și, totodată, de faptul că numai pasagerii sosiți din Uniunea Europeană (plus Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) și care posedă un certificat digital nu trec prin controlul DSP, timpul de așteptare urcă, uneori, până la o oră”, au transmis reprezentanții CNAB.
Conform acestora, așteptarea poate fi scurtată dacă toți pasagerii se vor prezenta la ghișeele DSP având documentele pregătite, în special declarația pe proprie răspundere completată din timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰