Video Deţinut evadat din Penitenciarul Găeşti, după ce ar fi primit o veste rea de acasă. Semnalmentele bărbatului
Un deţinut din Penitenciarul Găeşti a evadat, ieri, după ce a fost scos la muncă în afara închisorii. Se pare că bărbatul de 43 de ani primise vestea că o rudă a avut un accident grav. Imediat, şoselele din tot judeţul au fost împânzite de poliţişti, care au organizat filtre. Şoferii au fost îndemnaţi să sune imediat la 112 dacă îl zăresc.
Deţinutul în vârstă de 43 de ani obţinuse permisiunea de a lucra în regim deschis la o firmă care se ocupă cu dezmebrarea aparaturii electrocasnice. Avea de executat o pedeapsă de 3 ani şi jumătate pentru furt calificat din care ispăşise deja un an şi jumătate. Întrebat în ce zonă era, dacă lucra în faţă sau în spate, patronul răspunde "în spate", acolo unde se ocupa de "dezmembrări de frigidere".
Deţinutul a evadat joi din Penitenciarul Găeşti
După prânz, deţinutul a dispărut de la locul de muncă. Era îmbrăcat cu un hanorac gri şi pantaloni închişi la culoare. Anchetatorii au aflat că venise şi cu haine de schimb la el, ceea ce întăreşte ipoteza că ar fi planificat evadarea. Recent, acesta ar fi primit vestea să o rudă a fost implicată într-un accident grav din Tulcea. Poliţiştii au instituit imediat filtre pe şoselele din judeţul Dâmboviţa.
Reprezentanţii penitenciarului spun că deţinutul nu ar fi cauzat probleme până acum. "Sunt anumite condiţii pe care aceştia trebuie să le împlinească, inclusiv pe partea de comportament. Iar acesta întrunea toate condiţiile pentru a putea participa la activităţi în exteriorul locului de deţinere", a declarat Ionela Ispas, purtător de cuvânt al Penitenciarului Găești.
Cum arată bărbatul căutat de Poliţie
Evadatul are un metru şi 68 de centimetri înălţime, statura atletică, părul negru, tuns scurt şi tenul măsliniu. Cine poate da detalii despre el este îndemnat să ia legătura cu poliţia. Pentru evadare, acesta riscă o prelungire a pedepsei cu şase ani de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰