Veşti proaste despre examenul pentru permis. Programarea pentru 'oraş' durează două sau trei luni
Cei care vor să obţină permisul de conducere trebuie să aştepte două-trei luni pentru a fi programaţi la proba practică (traseu).
Cei care vor să obţină permisul de conducere trebuie să aştepte două-trei luni pentru a fi programaţi la proba practică (traseu).
Potrivit Direcţiei de Permise, cauza perioadei lungi de aşteptare este lipsa de personal, în prezent fiind doar cinci examinatori în Ilfov.
Candidaţii din Ilfov care au fost declaraţi admişi la proba teoretică şi vor să se înscrie în aceste zile la proba practică sunt programaţi chiar şi pentru data de 25 iunie 2018, adică pentru o perioadă mai mare de trei luni.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru candidaţii care au picat traseul şi vor să se reprogrameze.
În schimb, la Bucureşti, perioadele de programare au fost reduse la aproximativ 40 de zile, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV).
"În prezent, la Ilfov, avem un agent care este în curs de atestare, numai că nu se poate face atestarea pe loc. Procedura de atestare a unui examinator durează cam trei săptămâni cu totul. Se face pregătirea teoretică, apoi urmează o perioadă de practică de o săptămână în care nu are voie să examineze, după care urmează o probă practică. Apoi trebuie să fie atestat şi să înveţe cum se face examinarea. În prezent, sunt cinci examinatori la Ilfov, iar peste trei săptămâni vor fi 6", a declarat, pentru Mediafax, Florin Catană, directorul DRPCIV.
Potrivit reprezentanţilor DRPCIV, în prezent, în Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea 24 examinatori la proba de traseu, care testează, fiecare, 14 candidaţi pe zi, ceea ce înseamnă un total de peste 300 de examinări zilnice.
La Ilfov însă, sunt doar cinci examinatori, care testează fiecare dintre ei tot 14 candidaţi, adică un total zilnic de 70 de examene pe tot serviciul Ilfov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰