Mărturisire cumplită a femeii din Suceava, acuzată că și-a ucis bebelușul nou-născut
Descoperire macabră la Suceava. O femeie de 37 de ani, inginer la o multinaţională, şi-a îngropat fătul imediat după ce l-a adus pe lume, în curtea casei. Atenție, detalii cu puternic impact emoţional!
Descoperire macabră la Suceava. O femeie de 37 de ani, inginer la o multinaţională, şi-a îngropat fătul imediat după ce l-a adus pe lume, în curtea casei. Atenție, detalii cu puternic impact emoţional!
Potrivit unor surse, la audieri, femeia le-a mărturisit poliţiştilor că mai are îngropaţi alţi doi copii.
Trecutul sinistru al femeii a ieşit la iveală acum câteva zile când o colegă de serviciu a observat că femeia, deşi a ţinut sarcina ascunsă, pare să fi născut. A anunţat poliţistul din localitate.
Anchetatorii au descoperit lângă casă, cadavrul unui nou-născut, pus într-un sac de plastic. Procurorii au stabilit că femeia i-a luat viaţa imediat după naştere. Şi nu este singurul lucru şocant.
Aseară, la audieri, femeia le-ar fi spus anchetatorilor, potrivit unor surse, că şi-ar mai fi îngropat doi copii. Ea ar fi indicat alte două locuri din curte, în fânărie, dar şi într-o grădiniţă de lângă casă unde i-ar fi îngropat. În acest moment, criminaliştii fac săpături.
Potrivit aceloraşi surse, anchetatorii au găsit câteva oseminte, dar rămâne de văzut dacă sunt ale pruncilor despre care femeia a povestit aseară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰