Video Floarea pe care mulți români o au în casă, otravă curată pentru pisici: "Simplul mirosit poate să ducă la otrăvire"
Românii sunt mari iubitori de animale, însă puţini ştiu că există plante sau flori care le fac rău. Crinii, zambilele, ficusul sau crăciuniţa sunt doar câteva dintre ele, însă lista este lungă. Dacă le ingerează din greşeală, pot duce la afecţiuni digestive şi neurologice grave.
Zaha are 3 ani iar stăpânilor ei le plac şi plantele. Au învăţat însă că unele sunt toxice în urma unei întâmplări nefericite.
"Odată am primit o azalee şi am poziţionat-o într-un loc în care de obicei nu ţinem plante. Zaha a fost foarte curioasă. A luat o gură din două frunze. Ne-am speriat pe moment. Am reuşit să ajung la un doctor, foarte aproape, i-a pus nişte picături în ochi, care îi provoace regurgitare. După care a urmat un tratament pentru o perioadă de 4 zile, până şi-a revenit", a declarat Lorin, proprietarul cățelușei.
Plantele care sunt toxice pentru câini și animale
Medicii veterinari întâlnesc des astfel de situaţii şi avertizează stăpânii că le pot face rău felinelor dacă aduc în casă un banal buchet de flori.
- Floarea românească sărbătorită azi. Anca o cultivă de 20 de ani și e un succes în florăria ei: "E obiect de...
- Comuna renumită ca fiind cea mai mare rezervaţie de liliac din ţară. Se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare
- Minune a naturii, admirată într-un sat din Mureş. Localnicii i-au dedicat chiar şi un festival, unde anual vin...
"Florile de primăvară sunt cele mai des întâlnite cu potenţial toxic. Crinul, laleaua, narcisa, zambila, toate pot să producă iritaţii digestive. Legat de pisici, cel mai frecvent întâlnim intoxicaţii cu crini. Crinul este toxic din toate punctele de vedere. Inclusiv apa în care stă crinul devine toxică şi induce insuficienţă renală acută. Simplul mirosit al crinilor de pisică poate să ducă la otrăvirea acesteia", a declarat Alexandru Matei, medic veterinar.
Şi sănătatea câinilor poate fi grav afectată de unele plante.
"De obicei la câini, avem o incidenţă mai mare de intoxicaţie pe ferigă. Acei căţei care sunt duşi în zonele cu pădure. Dacă plecaţi în concediu, atenţie la palmieri", a mai adăugat medicul veterinar.
Chiar și o simplă plimbare prin parc poate reprezenta un pericol pentru animalele de companie. Și asta pentru că în spaţiile verzi sunt multe plante toxice pentru acestea, precum iedera, ale cărei frunze sunt otrăvitoare pentru pisici și câini
Aproape 50% dintre români deţin un câine sau o pisică, dar nu toţi ştiu ce le face rău. Dacă totuşi ingerează aceste plante sau flori, medicii veterinari ne sfătuiesc să ducem animalele cât mai repede la cabinetul veterinar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰