Fructul gigant cultivat în grădina unei familii din Maramureş. Ajunge la 200 kg şi continuă să crească
O familie dintr-un mic sat din Maramureş a transformat grădina casei într-un spectacol al naturii. Angela şi Mircea cultivă dovleci uriaşi, care ajung să cântărească şi 200 de kilograme. Fructele din această recoltă au deja dimensiuni impresionante, însă continuă să crească, iar proprietarii nu se grăbesc să le culeagă.
În grădina familiei Mureşan din satul Ocoliş, la o aruncătură de băţ de Baia Mare, dovlecii au devenit vedetele toamnei. Cultivaţi din seminţe aduse de Mircea din Spania, după cum povesteşte chiar el pe pagina de Facebook a afacerii, uriaşii au crescut atât de mult încât atrag toate privirile prin dimensiunile neobişnuite. Cei doi soţi aşteaptă momentul potrivit pentru recoltare, când vor afla şi cât cântăreşte fiecare exemplar în parte.
Angela Mureşan a prezentat recolta de anul acesta într-un videoclip publicat pe social media, în care arată dovlecii crescuţi de soţul ei. Unii au ajuns deja la dimensiuni impresionante, în timp ce alţii continuă să se dezvolte.
Dovlecii familiei Mureşan ajung să cântărească peste 200 kg
”Vedeţi aici un lan verde. Sunt dovlecii uriaşi. Soţul meu i-a plantat. Acesta este unul dintre ei”, a transmis Angela Mureşan, proprietar.
Printre exemplarele deja dezvoltate se află şi dovleci mai mici, care încă au timp să crească. Angela explică faptul că frunzele verzi sunt un indiciu că plantele sunt încă active şi pot continua să crească.
Deocamdată, dovlecii rămân în grădină. Familia nu ştie cu exactitate ce greutate au exemplarele din acest an, însă speră la o recoltă pe măsura aşteptărilor.
”Îi lăsăm să mai crească, pentru că au frunzele verzi. O să-i vedeţi şi cum o să-i ducem acasă, atunci o să-i cântărim”, explică Angela.
Soiul cultivat de soţii Mureşan poate ajunge, în condiţii favorabile, la o greutate de până la 200 de kilograme. Tocmai de aceea, proprietarii îi numesc ”elefanţii de câmp”.
Care este secretul culturii de giganţi
Cultivarea unor asemenea dovleci presupune mai mult decât plantarea seminţelor. Unul dintre cele mai importante aspecte este spaţiul disponibil, pentru că plantele se întind pe suprafeţe tot mai mari pe măsură ce se dezvoltă.
Seminţele folosite în acest an provin din dovlecii uriaşi cultivaţi în gospodărie în sezonul precedent. Acestea au fost recoltate la maturitate şi apoi folosite pentru obţinerea unor noi răsaduri.
Însă, Angela are şi un obicei aparte, după cum povesteşte un urmăritor al paginii sale. Pe lângă îngrijirea zilnică, femeie le vorbeşte dovlecilor şi cântă. Este un ritual de care se bucură şi pe care îl consideră parte din secretul recoltei sale spectaculoase.
Familia Mureşan cultivă şi 30 de soiuri de roşii
După cum spune Adi Rusu, un fan al produselor cultivate de familia Mureşan, dovlecii uriaşi nu sunt singura atracţie din grădina celor doi soţi. Angela şi Mircea sunt renumiţi în zonă pentru diversitatea răsadurilor şi legumelor pe care le cultivă.
În gospodăria lor cresc nu mai puţin de 30 de soiuri de roşii, de diferite culori, dar şi ardei, vinete, ceapă, cartofi şi alte legume. Familia experimentează inclusiv cu plante mai puţin obişnuite în grădinile românilor, precum pepenele de iarnă şi castravetele amar.
O parte dintre răsaduri ajung şi la piaţă, inclusiv cele obţinute din seminţele dovlecilor uriaşi din anii precedenţi. În plus, soţii Mureşan pregătesc produse tradiţionale din recoltele proprii, de la murături până la gogonele cu miere.
