Video Gamer de meserie. Cât câștigă un profesionist la Counter-Strike, FIFA, League of Legends, Roblox sau Minecraft
Opt milioane de români se joacă pe telefoane, PC-uri, console sau tablete. Dintre aceştia, cei mai talentaţi şi-au transformat pasiunea în job. Sunt câteva sute de gameri profesionişti în ţara noastră care ajung să câştige premii de zeci de mii de euro. Însă, pentru a fi campion, e ca-n orice sport: ai nevoie de antrenor personal, psiholog şi 8-10 ore de antrenament pe zi.
- Noi detalii despre jaful tezaurului dacic. Cine sunt presupuşii hoţi din clanul Remmo. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Mercenari români, înconjuraţi de rebelii din Congo, care au cucerit oraşul Goma. Anunţul MAE
Răzvan Puiu, unul dintre cei mai buni jucători de fotbal pe calculator din România, este gamer profesionist de la vârsta de 14 ani. La 21 de ani, el a obținut deja performanțe remarcabile în lumea e-sportului. "Am fost campion european la FIFA '23, unde am câștigat 15.000 de euro, și am ajuns în top 8 la Cupa Mondială, unde am obținut un premiu de 40.000 de euro", a declarat Răzvan Puiu.
Unul dintre adversarii săi de astăzi este Emil Constantinescu. Nu fostul președinte, ci un tânăr din București care și-a transformat pasiunea pentru gaming într-un job part-time.
"Joc de aproximativ 11 ani și am participat la aproape toate turneele mari organizate în țară. Am fost prezent și la competiții internaționale. Cu cât ai mai mult succes în acest domeniu, cu atât ai șanse mai mari să obții un câștig satisfăcător", a spus Emil Constantinescu, gamer profesionist.
La fel ca Răzvan și Emil, în România sunt câteva sute de gameri profesioniști care participă regulat la competiții cu premii constând în bani sau produse precum console, PC-uri sau monitoare.
- Momentul în care un şofer din Bucureşti se înfige cu BMW-ul într-o maşină parcată, distruge stâlpii de...
- Bătaie pe o stradă din Pantelimon, după o şicanare în trafic. Doi bărbaţi sunt răniţi, alte patru persoane...
- Un român ajuns în St. Moritz, surprins de prețurile dintr-un magazin: "Asta chiar e mult". Reacția românilor
- Zack, un tânăr american, a cumpărat o casă bătrânească în Bihor. Ce a descoperit în timpul renovării: "Bizar"
- Un proxenet din Neamț, acuzat de omor după ce ar fi aruncat o femeie de 32 de ani de la etajul 4 al unui bloc
"Premiile sunt de peste 130.000 de euro, o sumă foarte mare pentru comunitatea de gaming din România. Din cei 1.200 de participanți inițiali, au fost selectați cei mai buni 16 jucători, care au fost aleși de echipele de fotbal din România", a explicat Mihai Cotos, organizator de competiții e-gaming.
Câștigătorul e-Superligii poate ajunge în competiții internaționale precum e-Champions League sau World e-Sport Championship, turnee cu premii care depășesc 2 milioane de euro.
Statisticile arată că aproximativ 8 milioane de români joacă jocuri pe calculator, telefon, tabletă sau consolă
Dintre aceștia, 10% sunt considerați gameri autentici. Cele mai populare jocuri sunt Counter-Strike, FIFA, League of Legends, Roblox și Minecraft.
"Organizațiile de top oferă salarii de câteva zeci de mii de euro pe lună. Acestor bani li se adaugă premiile din competiții. Tu participi la o competiție, câștigi bani cu echipa ta, iar acești bani se împart între tine, antrenor, analiști și ceilalți membri ai echipei. Jucătorii de top din Counter-Strike câștigă chiar sute de mii de euro pe an", a declarat Vlad Nagîţ, specialist în e-sports.
Dintre toți gamerii, în ultimii trei ani s-a remarcat Ana Dumbravă, considerată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume. "Avem 7-8 ore de antrenament pe zi cu echipa, ședințe cu psihologul și nutriționistul nostru, urmate de ore de practică, în care punem în aplicare teoria. Cu ajutorul acestor sesiuni, obținem rezultatele pe care ni le dorim", a mărturisit Ana Dumbravă.
Industria gamingului din România a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, cu peste 200 de studiouri dedicate acestui domeniu. De altfel, dezvoltarea jocurilor video a devenit o materie inclusă în programa școlară.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰