Video Grădiniţa de vară, în loc de vacanţă. Ce spun specialiştii despre un astfel de program
Părinţi, bunici, avem acum informaţii special pentru voi! Chiar dacă este vară, prin definiţie perioadă de relaxare, nu trebuie să uităm că cei mici au nevoie de păstrarea unei rutine, pentru ca din toamnă să revină fără probleme în bănci. Ca să nu rupeţi total ritmul de peste an, îi puteţi înscrie la Grădiniţele de vară. La Suceava, un astfel de program îi ajută pe cei mici să redescopere joaca, să îşi facă noi prieteni şi să înveţe mult mai multe lucruri, decât dacă ar sta pe telefon sau pe tablete.
Este distracţie mare, la această grădiniţă din Suceava. În total, 40 de copii profită de programul special organizat pentru ei, pe perioada vacanţei de vară. Timp de o săptămână, prichindeii s-au întors din nou la grădiniţă! Prin culori, joc şi joacă, aceştia au învăţat cum îşi pot gestiona emoţiile şi, totodată, şi-au făcut noi prieteni. Activităţile au loc atât în clase, cât şi în aer liber, dimineaţa şi la orele amiezii. Atelierul de pictură este printre favoritele prichindeilor.
Specialiştii spun că astfel de activităţi sunt binevenite oricând pe perioada verii
"Am făcut un exerciţiu de culoare, am vrut să îi învăţ în primul rând să ţină corect pensula în mână. Am încercat să îi învăţ să amestece culorile între ele", a declarat Loredana Ceică, inspector școlar ISJ Suceava. Şi pentru că vârsta de grădiniţă este cea mai bună pentru dezvoltarea atenţiei, copiii au învăţat şi cum pot rezolva rapid un cub Rubik. "Sunt metode logice, foarte uşoare, astfel încât să înveţe copiii să coordoneze ochiul-mâna, să dezvolte atenţia, dar poate mai important, răbdarea", a declarat Călin Bârleanu, instructor cub rubik.
Printre copiii români, s-au numărat şi copii ucraineni, care din toamnă vor rămâne la grădiniţele din judeţ. "Ei nu vorbesc foarte bine limba romana şi atunci am considerat că prin joc e cea mai uşoară modalitate de a-i adapta. Deja s-au legat prietenii, şi între copii, şi între părinţi", a declarat Maria Todereanu, director grădiniță. Specialiştii spun că astfel de activităţi sunt binevenite oricând pe perioada verii.
"Îi pregăteşte pentru perioada de toamnă, când vor reintra în grădiniţă şi se vor oboşnui, reobişnui, readapta cu activităţile şi cu programul, cu trezitul de dimineaţă, cu luatul micului dejun", a declarat Otilia Anghelescu, psiholog şi consilier şcolar. Pentru ca toate activităţile de peste zi să decurgă uşor, este recomandat ca pe perioada verii părinţii să le respecte copiilor orele de masă şi de somn stabilite. În caz contrar, cel mic poate deveni irascibil şi poate învăţa mai greu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰