A apărut filmul integral al încăierării dintre Mirel Palada şi Mihai Goţiu
Imaginele din studioul TV din timpul incidentului din pauza publicitară a emisiunii în urma căruia Mirel Palada l-a bătut pe Mihai Goțiu au fost făcute publice. Scenele violente sunt surprinse de trei camere.
Filmul încăierării dintre Mirel Paladă şi Mihai Goţiu, într-un studio de televiziune, a fost făcut public. Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta este văzut cum se năpusteşte răzbunător asupra senatorului USR.
Este prima înregistrare video cu acest incident în care apar şi protagoniştii: Mihai Goţiu şi Mirel Palada. Martor al încăierării a fost şi liberalul Vlad Nistor.
"Momentul a fost absolut sinistru! Vă mărturisesc că m-a şocat cu totul ce s-a întâmplat acolo! Mi s-a părut, la un moment dat, că văd un dinte zburând, dar nu era niciun dinte: era o lavalieră", a povestit Nistor.
Secvenţele au fost surprinse de trei camere diferite, iar după vizionarea lor se poate observa clar intenţia lui Palada de a se "răfui" cu Goţiu. Întregul moment este redat integral în cele trei materiale video din articol.
- Au apărut PRIMELE IMAGINI cu momentul în care Mirel Palada îl dă cu capul de masă pe Mihai Goţiu într-o...
- Mihai Goțiu a ajuns la Poliție! Senatorul USR a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Palada, acuzându-l de ultraj
- Victor Ponta, despre bătaia dintre Goţiu-Palada: 'Mirel ar trebui să îşi dea singur un pumn'
În primul video se poate vedea explicit încăierarea dintre Palada şi Goţiu, în al doilea material video se poate observa reacţia oamenilor din platoul B1 TV, iar al treilea material video redă reacţia Nadiei Ciurlin.
Scena a fost filmată într-o pauză publicitară. Însă spiritele s-au încins în direct, în timpul emisiunii, când cei doi, aflaţi în postura de invitaţi, şi-au schimbat cuvinte grele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰