Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Isteria ambulanţei neagre în Capitală, unde o scriitoare a fost aproape linşată, explicată de specialişti: 'Nu erau ambulanţe, era o Volga'

Mitul ambulanţei care fură copii pentru organe a fost la un pas să producă o tragedie, aseară, în zona Gării de Nord! Mai mulţi oameni au vrut să linşeze o femeie aflată la volanul unei ambulanţe luate din străinătate, pe motiv că vrea să le facă rău celor mici.

de Redactia Observator

la 05.07.2018 , 18:19

Mitul ambulanţei care fură copii pentru organe a fost la un pas să producă o tragedie, aseară, în zona Gării de Nord! Mai mulţi oameni au vrut să linşeze o femeie aflată la volanul unei ambulanţe luate din străinătate, pe motiv că vrea să le facă rău celor mici.

Zvonul că o femeie într-o ambulanţă falsă încearcă să le ia copiii, s-a răspândit la miezul nopţii pe străzile de lângă Gara de Nord.

Povestea cu ambulanţele care fură copiii are o origine foarte veche, din perioada sovietică. Doar ca nu erau ambulanţe, ca la Radio Erevan, era o Volga şi nu era colorată, era neagră şi nu fura copii pentru a le lua organe, ci fura pentru sânge pe care îl foloseau bogătanii, a explicat psihiatrul Gabriel Diaconu.

Vezi și

Cert este că maşina cu însemne de ambulanţă  a fost înconjurată de zeci de oameni furioşi. Cinci bărbaţi au reuşit să deschidă o uşă. Şi au lovit-o pe femeia care era înăuntru.

Pe acelaşi subiect

Aşa zisa răpitoare este o... scriitoare din Brăila. Ea spune că era în misiune umanitară numită "Ambulanţa pentru literatură" când a fost agresată.

Doina Popescu:

Au început să curgă aşa, din toate părţile, un popor întreg. Prin geam m-au îmbrâncit şi m-au scuipat. 

Poliţiştii au reuşit cu greu să calmeze spiritele. Unul  dintre ei a urcat în ambulanţă lângă femeia agresată, iar bătăuşii au fost reţinuţi.

Doina Popescu

Când domnii poliţişti m-au invitat să ies din spate, să urc la volan ca să mergem spre secţia de poliţie, o doamnă foarte hotărâtă mi-a împins o ţigare pe obraz şi a stins-o pe obrazul meu.

Scandalul s-a mutat însă în faţa secţiei de poliţie unde erau audiaţi femeia şi atacatorii. Zeci de oameni au cerut pedepsirea aşa-zisei "răpitoare de copii".

Cei cinci agresori sunt cercetaţi acum pentru loviri şi alte violente. Poliţiştii continua cercetările în acest caz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Isteria ambulanţei neagre în Capitală, unde o scriitoare a fost aproape linşată, explicată de specialişti: 'Nu erau ambulanţe, era o Volga'