La un pas de o descoperire istorică. Ce comori sunt îngropate aici
Două echipe de arheologi sunt într-o competiţie neoficială pentru a face marea descoperire care va lăsa lumea cu gura căscată. Mormântul lui Tutankhamon va părea neînsemnat pe lângă ce se ascunde aici.
Mai exact, un arheolog spune că a depistat, în Egipt trei morminte extrem de valoroase. Arheologul britanic John Romer, de 72 de ani a declarant că aici ar fi îngropaţi trei faraoni preoţi, morţi în urmă cu aproximativ 3.000 de ani. Zona în care el vrea sa sape se numeşte Wadi el-Gharbi şi se află lângă Luxor.
Conform arheologului britanic aici se află mormintele intacte ale regilor Herihor, Pinakh şi Menkheperre, care au fost înhumaţi alături de comori fabuloase, în sicrie de aur.
Herihor, al cărui nume apare pe câteva inscripţii descoperite în apropiere, ar avea un sicriu de aur asemeni lui Tutankhamon, iar mormântul său ar fi plin de vase canope, obiecte din alabastru, statui placate cu aur şi tronuri.
Totuşi, Romer mai are de aşteptat până să se apuce oficial de treabă pentru că are nevoie de un permis din partea autorităţilor egiptene. De asemenea în zonă există riscul să apară şi căutătorii de comori.
Deja au fost arestate trei persoane, săptămâna trecută, pentru că au încercat să intre în situl arheologic de la Wadi el-Gharbi.
sursă: descopera.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰