Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicul Mihai Lucan a făcut plângere penală împotriva denunţătorului său, deputatul Emanuel Ungurean

Medicul Mihai Lucan a făcut plângere penală împotriva denunţătorului său, deputatul Emanuel Ungureanu.

de Redactia Observator

la 10.01.2018 , 21:12

Medicul Mihai Lucan a făcut plângere penală împotriva denunţătorului său, deputatul Emanuel Ungureanu, pe care-l acuză de compromiterea intereselor justiţiei în dosarul în care urologul este cercetat pentru delapidare. Lucan susţine că Ungureanu a furnizat informaţii din anchetă pentru a pune presiune pe instanţele de judecată. În dosarul doctorului, la DIICOT, a fost audiat astăzi timp de câteva ore şi fostul premier, Emil Boc.

În plângerea pe care urologul a depus-o la Parchetul General, Mihai Lucan povesteşte că denunţătorul său a adus în spaţiul public analize proprii asupra unor informaţii pe care le-ar fi primit din mai multe surse. Lucan mai spune că procurorul de caz ar fi susţinut în timpul audierilor că Emanuel Ungureanu este colaborator cu acte al DIICOT. 

Emanuel Ungureanu, deputat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate: "Eu am mai fost ameninţat. Maşina mea a fost vandalizată, pe uşa casei a apărut cuvantul "mori jigodie". Oamenii aceştia lucrează în stil mafiot. Vremea fricii a trecut şi oamenii care sunt abuzati trebuie să apeleze cu încredere la justiţie, nu avem altă cale." 

Vezi și

Medicul chirurg susţine că deputatul Ungureanu a creat o presiune mediatică asupra instanţelor de judecată ca să asigure susccesul acuzării. 

Pe acelaşi subiect

În dosarul lui Mihai Lucan, a fost audiat astăzi la DIICOT, timp de câteva ore, şi fostul premier Emil Boc. Acesta este acuzat de acelaşi denunţător că a favorizat clinica privată a lui Lucan, care a fost ridicată pe un teren concesionat de la Primărie.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, care a respins arestarea lui Mihai Lucan, a susţinut că nu se verifică transferul ilegal al unui aparat de la Institutul de Urologie la clinica privată a urologului, iar prejudiciul total ar fi mai mic decât cel estimat de procurorii DIICOT. 

Judecătorul a subliniat şi faptul că procurorul de caz nu a indicat clar actele de proprietate ale aparatului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Medicul Mihai Lucan a făcut plângere penală împotriva denunţătorului său, deputatul Emanuel Ungurean