Mersul trenurilor, dat peste cap de o avarie la alimentarea cu energie: Întârzieri între 100 şi 300 de minute
Cinci trenuri au avut întârzieri între 100 și 300 de minute din cauza unei avarii la alimentarea cu energie electrică pe raza Regionalei CF Timișoara. Sâmbătă sunt posibile alte întârzieri.
CFR Călători informează că în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unor deranjamente ale infrastructurii de alimentare cu energie electrică a rețelei de tracțiune a trenurilor între stațiile Branișca – Ilia, au fost generate întârzieri în circulația trenurilor care au trecut prin zona afectată.
Trenurile CFR Călători care tranzitează segmentul afectat şi –au reluat circulaţia începând cu ora 7.00, ca urmare a redeschiderii circulaţiei feroviare.
Întârzieri şi de 300 de minute
Circulaţia trenurilor se realizeză prin tractarea cu locomotive diesel asigurate de CFR Călători.
- Un tren s-a defectat în stația de metrou Grivița. Circulația pe Magistrala 4, în sistem pendulă
- Un bătrân de 73 de ani din Arad s-a aruncat în faţa trenului, pentru că nu a putut trece peste moartea soţiei....
- Linia de cale ferată care leagă aeroportul Otopeni de oraş intră în reabilitare. Ce se întâmplă cu trenul la...
Până la normalizarea circulației există posibilitatea să se înregistreze şi alte întârzieri în mersul trenurilor.
Trenurile afectate până la ora 7.00, ca urmare a întreruperii energiei electrice la rețeaua de tracțiune a trenurilor:
* IR 472 cu o întârziere de aproximativ 300 minute
* IR 473 cu o întârziere de aproximativ 200 minute
* IR 1765 cu o întârziere de aproximativ 200 minute
* IR 347 cu o întârziere de aproximativ 100 minute
* R 2042 cu o întârziere de aproximativ 200 minute.
Tot pe magistrala 900, din cauza unor deranjamente în sistemul de alimentare cu energie electrică de la rețeaua de tracțiune a trenurilor între stațiile Atârnați – Roșiori Nord, ternul R 9307 a avut o întârziere de aproximativ 150 minute. Călătorii au fost preluați de un alt tren.
Sâmbătă, sunt posibile întârzieri pentru trenurile care trec prin zonele afectate, dar și pentru alte trenuri de pe relații adiacente, în condițiile în care călătorii de pe trenurile întârziate trebuie preluați.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰