Video Linia de cale ferată care leagă aeroportul Otopeni de oraş intră în reabilitare. Ce se întâmplă cu trenul la 100 km/h
Cum a început să prindă puţin elan, trenul care leagă aeroportul Otopeni de oraş pune din nou frână. Linia de cale ferată intră în reabilitare. Motivul ar fi că trenul se zgâlţâie prea tare atunci când prinde viteză.
De voie, de nevoie, linia de cale ferată din România intră în reabilitare.
Rodrigo Maxim, liderul sindicatelor: S-au apucat să o facă pe repede înainte, într-o perioadă scurtă de timp şi asta este explicaţia. Se va afecta, bineînţeles, traficul pe acestă rută.
Ce spun oamenii despre această reabilitare
Şi va afecta şi încrederea oamenilor. Mulţi călători ar putea fi bulversaţi sau descurajaţi să mai circule cu trenul.
''Deja ne acomodăm cu el, apoi îl întrerupe. Ce vă pot spune eu e că de la zi la zi e tot mai populat.''
''Ar fi trebuit totuşi rezolvate problemele astea din start, de când a pornit linia.''
''E normal, probabil s-au făcut lucrările de proastă calitate şi acum reparăm, reparăm.''
Şi tot reparăm, sudăm şi improvizăm din decembrie. La nici 24 de ore de la inaugurare, trenurile au înregistrat întârzieri din cauza unor probleme tehnice. Şi la doar câteva zile de la tăierea panglicii, mai multe garnituri care circulau dimineața n-au mai plecat timp de două săptămâni din staţie pentru că se sudau șinele și macazurile. Acum, nu ştim exact cât vor dura noile lucrări, ci doar când vor începe.
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: Linia nu e comodă, adică trenul se zgâlţâie destul de tare, are 100 de km/h, dar este în parametrii tehnici. Aici nu te joci. Vor începe din 15 septembrie un program de reabilitare.
Trenul carea leagă oraşul de aeroport circulă în momentul de faţă din 40 în 40 de minute, o călătorie durează 20 de minute, iar preţul unui bilet este de 4 lei.
Drept la replică din partea CFR
"1. Conform comunicatului de presă transmis vineri 10.09.2021, în cursul acestei săptămâni (13 - 17.09.2021), timp de 2 ore, de la 10.20 la 12.20, Regionala CF București execută lucrări în regie proprie pe prima parte a Magistralei 700, și anume între stațiile București Nord și Mogoșoaia, porține de linie care nu a fost inclusă în proiectul de construire a racordului spre Aeroport.
2. Menționăm faptul că, pentru legătura directă cu Aeroportul, noua linie de cale ferată, în lungime de 2,95 km, recepționată în anul 2020, se desprinde din Magistrala 700, din zona Haltei Odăile și ajunge la Terminalul Sosiri de la Aeroport, iar pe această linie nu se desfășoară nicio altă lucrare, linia respectând parametrii tehnici corespunzători de circulație."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰