Video Noi proteste anti-restricţii în Capitală. Cu biblia în mâini, cu steaguri tricolore, cruci şi icoane: "România, trezeşte-te!"
După evacuarea umilitoare de la spitalul Foişor, bucureştenii au ieşit din nou pe străzi să protesteze. O mie de oameni au mărşăluit prin centrul Capitalei şi au mers de la Guvern până la Palatul Cotroceni, pentru a-şi striga nemulţumirea.
Manifestanţii au cerut demisia lui Raed Arafat şi a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi revenirea la o viaţă normală.
Libertate! Libertate!
Piaţa Universităţii, ora 14. Cu biblia în mâini, cu steaguri tricolore, cruci şi icoane. Unii cu mască, alţii fără. Sătui de pandemie şi restricţii, toţi îşi cer libertatea înapoi.
România, trezeşte-te!
- Protest anti-restricții în București. Manifestanţii au mărșăluit prin centrul Capitalei, apoi au mers la...
- Amendă absurdă primită de un timişorean, după ce a trecut prin faţa prefecturii Timiş, la ultimul protest
- Elevii din toată ţara protestează față de haosul din învăţământ. Au trimis colete surpriză pentru Klaus...
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
Nimeni nu face nimic şi am sărăcit...
Câteva sute de oameni au plecat în marş din Piaţa Universităţii către Guvern, unde se aflau şi alţi protestatari. Unii dintre manifestanţi au putut fi văzuţi şi vineri seară, la protestul de la evacuarea Spitalului Foişor. De altfel, au pancarte prin care amintesc de această evacuare.
Păi operezi omul astăzi şi mâine îl pui pe targă şi îl trimiţi acasă. De ce îl trimiţi? Ca să moară.
Nu mai avem nicio libertate. copiii nu mai merg la şcoală, nu ne mai bucurăm de un sistem de sănătate care să apere pacienţi, suntem total distruşi. aşa nu se mai poate.
Trebuie testare în masă, izolare şi dat tratament, aşa nu vor mai ajunge la ATI.
Forţele de ordine nu au intervenit
După ora 19, în jur de o mie de protestatari s-au îndreptat către Palatul Cotroceni, coloana de manifestanţi fiind însoţită de jandarmi.
Jos sistemul, jos sistemul!
Este trecut de ora 20, iar protestele care au început în jurul orei 14 continuă în Capitală. Miile de demonstranţi au ajuns în faţa Palatului Cotroceni şi scandează demisia lui Vlad Voiculescu şi a lui Raed Arafat, dar şi încetarea restricţiilor şi a stării de alertă.
Protestul s-a încheiat la ora 21 şi 30 de minute. Deşi mulţi dintre cei prezenţi nu au purtat mască şi au şi încălcat şi restricţiile de circulaţie valabile în weekend, forţele de ordine nu au intervenit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰