Antena Meniu Search
x

S-au depus peste 380 de plângeri penale după violenţele de la protestul din 10 august

Parchetul General anunţă marţi seară că au fost înregistrate 386 de plângeri în dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Parchetul General anunţă că s-au depus 386 de plângeri penale în urma violenţelor de la protestul de pe 10 august, din Piaţa Victoriei

Parchetul General anunţă marţi seară că au fost înregistrate 386 de plângeri în dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Procurorii precizează, de asemenea, că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre ele fiind începută urmărirea penală in personam.

"În dosarul preluat de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 386, fiind efectuate în continuare activităţi privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violenţelor”, transmite Parchetul General.

De asemenea, în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi. Doi dintre ei sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar al treilea este cercetat penal pentru că a furat arma femeii jandarm care a fost lovită în timpul protestului din 10 august. Toţi trei sunt arestaţi preventiv.

Procurorii precizează că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre ele fiind începută urmărirea penală in personam, o personă fiind pusă sub control judiciar. În celelalte 21 de dosare a fost începută urmărirea penală in rem pentru ultraj, lovire sau alte violenţe, distrugere, furt sau incitare la urcă.

"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre acestea fiind începută urmărirea penală in personam, pusă în mişcare acţiunea penală şi dispusă, totodată, măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ultraj. În celelalte 21 de dosare a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii uneia sau unora dintre următoarele infracţiuni: ultraj (17 cauze), lovire sau alte violenţe (o cauză), distrugere (o cauză), instigare publică (o cauză), incitare la ură sau discriminare (o cauză), tulburarea ordinii şi liniştii publice (o cauză), furt calificat (o cauză) şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (o cauză)”, spune Ministerul Public.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.

Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » S-au depus peste 380 de plângeri penale după violenţele de la protestul din 10 august