Observator » Ştiri sociale » Cincisprezece litri de sânge, donaţi în prima jumătate a lunii noiembrie de jandarmii băcăuani

Cincisprezece litri de sânge, donaţi în prima jumătate a lunii noiembrie de jandarmii băcăuani

Editor Adrian Obreja | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.11.2026, 19:01 | Modificat la 13.11.2026, 19:10

Mai bine de 25 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au donat peste 15 litri de sânge în cadrul unei campanii umanitare organizate de Patriarhia Română, în parteneriat cu Jandarmeria Română. 

De la începutul lunii noiembrie 2026, peste 25 de jandarmi au răspuns apelului de a dona sânge, contribuind, prin gestul lor voluntar, la recoltarea a peste 15 litri de sânge, anunţă reprezentanţii instituţiei.

Implicarea jandarmilor în acest demers nu este singulară. Jandarmii donează în mod frecvent, demonstrând că responsabilitatea față de comunitate se manifestă nu doar prin misiunile desfășurate în teren, ci și prin grija față de cei aflați în situații dificile, se mai arată în comunicatul dat publicităţii.

Articolul continuă după reclamă

Fiecare donare poate însemna o șansă în plus pentru un pacient care are nevoie de sânge. Prin separarea acestuia în componente precum plasmă, trombocite și globule roșii, o singură donare poate contribui la salvarea mai multor vieți.

Prin exemplul lor, jandarmii băcăuani îi îndeamnă pe toți cei care îndeplinesc condițiile pentru donare să facă, la rândul lor, acest pas simplu, dar cu un impact profund.

CITEŞTE ŞI: S-a redeschis punctul fix de recoltare de sânge de la Spitalul Floreasca. Va funcționa de luni până vineri

Pe acelaşi subiect
Adrian Obreja

Reporter Observator. Acoperă zona de est a ţării, cu precădere judeţele Galaţi şi Brăila. ➜

Like