Pe 28 februarie, creştinii sunt în sărbătoare! Sute de mii de români îi poartă numele

Pe 28 februarie, în fiecare an, creştinii ortodocşi sărbătoresc un mare sfânt

de Redactia Observator

la 27.02.2015 , 21:04

Pe 28 februarie, în fiecare an, creştinii ortodocşi sărbătoresc un mare sfânt

Este vorba despre Sfântul Vasile Mărturisitorul, care a trăit și și-a desfășurat activitatea misionară în vremea împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741 d. Hr.), cel care a luptat împotriva sfintelor icoane.

De la o vârstă fragedă, Vasile a părăsit viața lumească și s-a dedicat propovăduirii Evangheliei și nevoințelor ascetice. La început trăia într-un schit, hrănindu-și sufletul cu darurile credinței și ale iubirii.

Articolul continuă după reclamă

A devenit ucenicul Cuviosului Procopie Decapolitul (este prăznuit pe 27 februarie). Atunci când împrejurările potrivnice credinței creștine l-au chemat, a răspuns cu râvnă înflăcărată și a apărat Ortodoxia cu îndrăzneală și curaj.

A fost aspru persecutat datorită rezistenței sale vehemente în lupta împotriva iconoclasmului și datorită apărării sale curajoase a învățăturii ortodoxe. A fost întemnițat și a suferit multe chinuri.

După ce a murit tiranul Leon, Cuviosul Vasile a fost eliberat și, întorcându-se în schitul său, și-a continuat luptele duhovnicești până la mutarea sa la cele veșnice.

Mare luptător al Bisericii Ortodoxe, s-a nevoit neîncetat pentru întărirea credinței ortodoxe, luminarea ereticilor, întărirea credincioșilor și pocăința păcătoșilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Evenimente » Pe 28 februarie, creştinii sunt în sărbătoare! Sute de mii de români îi poartă numele