Antena Meniu Search
x

Ploaia înghețată a perturbat traficul aerian. Zboruri anulate și sute de minute întârziere

Vezi și

Jumătate din România pare acoperită de o platoşă, din cauza fenomenului de ploaie îngheţată. Probleme nu sunt numai pe drumuri. Mai multe aeroporturi din ţară au anunţat anularea unor curse, iar pe aeroportul Henri Coandă, principala poartă de intrare în ţară, zborurile au întârzieri de sute de minute. Oamenii stau, încă de dimineaţă, pe aeroport, pentru că degivrarea avioanelor durează, iar utilajele sunt insuficiente. Aeronava care trebuia să plece, în această dimineaţă, de la Bucureşti spre Paris, a decolat cu o întârziere de aproape trei ore.

După ploaia îngheţată care nu s-a oprit toată noaptea, pistele şi aeronavele de pe aeroportul Otopeni au fost acoperite de un strat gros de gheaţă. Avionul care trebuia să plece de la Bucureşti la Paris a avut o întârziere la decolare de aproape trei ore.

Toate operaţiunile de pe aeroport au fost întârziate, pentru că procedura de degivrare a avioanelor a durat foarte mult. Şi s-a făcut de mai multe ori pentru aceeaşi aeronavă.

Șase zboruri au fost anulate

Probleme sunt pe toate aeroporturile din judeţele aflate sub cod galben de vreme severă. Şase curse care ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti de la Suceava, Timişoara, Baia Mare dar şi din Chişinău şi Barcelona au fost anulate.

Au fost momente tensionate, aseară, şi pentru pasagerii unui avion care a plecat de pe aeroportul Sibiu, cu destinaţia Londra. Imediat după decolare, oamenii au fost anunţaţi că aeronava trebuie să se întoarcă la sol, din motive tehnice. Mai precis, un ştergător defect.

Ca să evite pericolul la aterizare, avionul a survolat oraşul mai bine de o oră pentru a consuma combustibilul. Mai mulţi pasageri, printre care şi un copil, au suferit atacuri de panică. Câţiva pasageri au refuzat să mai urce şi sunt decişi să facă plângere către compania aeriană.

După remedierea problemelor, avionul a decolat din nou, cu o întârziere de trei ore.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Ploaia înghețată a perturbat traficul aerian. Zboruri anulate și sute de minute întârziere