Antena Meniu Search
x

Politician român, prins la furat în SUA. Îşi punea perucă şi şterpelea din vestiarele sălilor de sport tot ce prindea. A fost arestat la New York

Un politician român a fost reţinut de poliţişti în Statele Unite, fiind acuzat că a furat cărti de credit, telefoane mobile şi alte dispozitive electronice în valoare de câteva mii de euro.

Un politician român a fost reţinut de poliţişti în Statele Unite, fiind acuzat că a furat cărti de credit, telefoane mobile şi alte dispozitive electronice în valoare de câteva mii de euro.

George Piha, care a candidat în 2016 la Primăria Pantelimon, a ajuns recent în SUA, unde, la sfârşitul lunii iulie a fost arestat pentru furt.

Luni, poliţia din Bethlehem, New York, a transmis că Piha, în vârstă de 50 de ani, este acuzat că a furat, în ultimele 48 de ore înainte de capturare, carţi de credit şi echipamente electronice în valoare de 10.000 de dolari, potrivit timesunion.com.

Investigaţiile poliţiştilor au scos la iveală faptul că românul, în posesia căruia a fost găsită şi o perucă, se deghiza şi intra in vestiarele sălilor de sport, de unde fura tot ce apuca. 

George Piha este suspectat că este implicat în furturi de carduri de credit din vestiare - și de achiziții ulterioare ulterioare cu cardurile furate - în județele Albany, Saratoga, Rensselaer, Erie, Monroe, Onondaga și Oneida.

Piha a spus inițial că este din Middle Village, un cartier din Queens. Cu toate acestea, ancheta a arătat că a venit recent în S.U.A. din România.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Politician român, prins la furat în SUA. Îşi punea perucă şi şterpelea din vestiarele sălilor de sport tot ce prindea. A fost arestat la New York