Video Primul aeroport construit "de la zero" în ultimii 50 de ani. Suma uriaşă plătită pentru proiectul din Braşov
Aeroportul Internaţional din Braşov îşi va deschide porţile în doar câteva zile. Începând cu jumătatea acestei luni, turişti din toate colţurile lumii vor ateriza sau vor decola pe noile piste. Aeroportul este primul construit de la zero în ţara noastră, din ultimii 50 de ani. În total, pentru această construcţie s-au cheltuit peste 150 de milioane de euro,.
15 iunie 2023. Este data la care primii turişti se vor îmbarca în zboruri charter din Braşov. După patru ani şi jumătate de lucrări, în centrul ţării se va inaugura cu fast aeroportul care va opera şi curse internaţionale.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Bine aţi venit la aeroportul internaţional Braşov! Aşa va suna începând cu 15 iunie primul mesaj oficial de bun venit. Şi aşa arată terminalul de 12 mii de metri pătraţi al primului aeroport construit în România de la 0 în ultima jumătate de secol.
Primele demersuri au fost făcute încă din anul 2007. Şapte ani mai târziu au început lucrările pentru pista de aproape trei kilometri lungime. Aeropotul ar urma să aducă extrem de mute beneficii, în special pentru economia şi turismul din zonă.
15 iunie 2023. Data la care primii turişti se vor îmbarca în zboruri charter din Braşov
- Aeroportul Internaţional din Braşov se pregăteşte de marea inaugurare. De când vor putea călătorii să circule...
- Grevă în aeroporturile din Italia: zborurile ar putea fi afectate. Atenţionare de călătorie emisă de MAE
- ''Inimile noastre sunt frânte!'' O mamă a trei copii, care urma să zboare acasă după vacanţa din Turcia, a...
Silviu Costea, director Camera de Comerț și Industrie Brașov: Consolidarea afacerilor locale, mărirea cifrei de export al judeţului Braşov, atragerea de noi investiţii, atât naţionale, cât şi internaţionale şi nu în ultimul rând dezvoltarea turismului, dar asta e deja o chestie destul de evidentă şi pe care o aşteptăm destul de foarte mult timp.
Gabriel Roșca, director hotel: În acest moment, din punct de vedere al incoming-ului stăm foarte rău în România. Avem un grad foarte mic de rezervări pe turişti adevăraţi. Adică, nu vorbim de business-uri, de familii care se întorc în vizită. Vorbim doar de turişti autentici.
E primul aeroport din România cu turn de control virtual. Un sistem de senzori și camere video va duce toate informaţiile din Ghimbav la Arad, acolo unde sunt controlorii de trafic aerian.
Alexandru Anghel, director aeroport: Un aeroport, de fapt, reprezintă o conexiune de la o reţea majoră de transport. Practic, pune pe harta europeană şi de turism şi de industrie localitatea şi oferă un atuu suplimentar pentru conectivitate. Devine o poartă de intrare în ţară. Braşovul a fost foarte mult popularizat în afară, dar nu a avut căi de acces.
Primul zbor oficial va fi o cursă București – Brașov plătită din bugetul Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Pasageri vor fi oficiali din București. Doar pentru ziua de inaugurare este pregătit un buget de peste un milion de lei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰