Exclusiv. Ultimele imagini cu Răzvan Ciobanu în viaţă, într-un restaurant din Constanţa (Video)
Răzvan Ciobanu a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui restaurant din Constanţa, în jurul orei 18, cu câteva ore înainte de accidentul în care designerul şi-a pierdut viaţa.
Răzvan Ciobanu a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui restaurant din Constanţa, în jurul orei 18, cu câteva ore înainte de accidentul în care designerul şi-a pierdut viaţa.
El este înregistrat cum intră într-un restaurant situat chiar pe plaja din Mamaia, în apropierea zonei în care era organizat festivalul de muzică electronică, plimbându-se minute în şir şi părând dezorientat.
Ultimele imagini cu Răzvan Ciobanu în viaţă
Designerul a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale unui restaurant din Constanţa cu câteva ore de accidentul în care şi-a pierdut viaţa Răzvan Ciobanu.
- Filmare cu drona de la accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu. A mers cu maşina pe câmp aproape 1 kilometru...
- Sute de oameni în lacrimi la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu. Imagini copleşitoare
- Răzvan Ciobanu a murit la Săcele, iar localnicii au luat obiecte personale şi părţi din caroseria maşinii (Video)
El este filmat cum se plimbă fără ţintă dintr-o parte în alta a restaurantului, iar la un moment dat intră chiar şi în bucătăria localului, fumând agitat.
Un angajat al restaurantului a fost printre ultimii oameni care au stat de vorbă cu el.
"Eram la POS, plasam o comandă, el a venit la mine şi speriat, îmi spunea: "De ce vrei să mă baţi, ţi-am făcut ceva?" Mai târziu a intrat cu capul în geam şi după aceea ne-am trezit cu el în bucătărie. Nu ştia nimic, era speriat, avea o privire aşa, de speriat, mai avea puţin să plângă", a precizat un angajat al restaurantului respectiv.
Câteva ore mai târziu, Răzvan Ciobanu îşi pierdea viaţa într-un grav accident rutier
Răzvan Ciobanu s-a urcat la volan, câteva ore mai târziu, iar traseul creatorului de modă până la locul accidentului în care şi-a pierdut viaţa rămâne în continuare necunoscut.
Totuşi, poliţiştii exclud în totalitate varianta unui gest extrem, deşi cunoscuţii spun că designerul trecea printr-o perioadă complicată.
Poliţiştii au descoperit că maşina condusă de Răzvan Ciobanu avea o viteză de 126 de kilometri la ora în momentul declanşării airbagurilor, însă analiza aprofundată a computerului de bord al maşinii a arătat o viteză de deplasare iniţială şi de 250 de kilometri la oră.
De asemenea, primele teste au arătat că Răzvan Ciobanu consumase cinci tipuri de substanţe interzise, printre care cocaină şi amfetamină.
Sute de oameni au plâns la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu. Imaginile copleşitoare au fost filmate la biserică şi la cimitirul Progresul, acolo unde a fost înhumat creatorul de modă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰