Un român, erou în Marea Britanie. Cristian Dumitrescu a scos din flăcări un bătrân cu dizabilităţi
Curajul românului devenit erou în Marea Britanie, după ce - în urmă cu un an - a salvat, dintr-un incendiu, un bătrân cu dizabilităţi a fost răsplătit de englezi.
Curajul românului devenit erou în Marea Britanie, după ce - în urmă cu un an - a salvat, dintr-un incendiu, un bătrân cu dizabilităţi a fost răsplătit de englezi. Cristian Dumitrescu a primit o diplomă pentru recunoaşterea faptelor eroice, în cadrul unei ceremonii anuale a pompierilor din localitatea Devon, acolo unde a avut loc incendiul. Ieşeanul emoţionat a declarat că este mândru că, prin fapta lui, a făcut cinste României.
Pentru curajul său, românul Cristian Dumitrescu, care a trecut prin flăcări, în urmă cu un an, ca să salveze un britanic, după ce casa i-a luat foc, a fost premiat.
Bărbatul, de meserie taximetrist în Marea Britanie, a primit o diplomă pentru recunoşaterea meritelor în cadrul unei ceremonii a pompierilor din oraşul Devon, unde a avut loc incendiul.
Pompierii care au intervenit în aceea zi şi-au arătat recunoştinţa pentru că românul nu a stat pe gânduri când a văzut fumul ieşind din locuinţa bătrânului, care i-a fost client şi despre care ştia că nu se poate deplasa.
Curajul de care a a dat dovadă Cristian l-a făcut erou în Anglia.
Cristian Dumitrescu a copilărit cu un alt erou al Angliei. Brutarul Florin Morariu, care a devenit celebru, după ce a lovit un terorist cu un coş de pâine în mijlocul atentatelor din Londra.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰