Galerie foto Schelet uman găsit în timpul lucrărilor de reabilitare a unei şcoli din Mediaş. Analizele au arătat că ar data din perioada Evului Mediu
Un schelet uman, aflat în zona interioară a fostului Bastion al Croitorilor, a fost descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare și modernizare a unei școli din Mediaș, județul Sibiu, iar în baza analizelor preliminare se presupune că ar data din perioada Evului Mediu.
În cadrul cercetărilor arheologice preventive efectuate pe șantierul de reabilitare și modernizare a clădirii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Mediaș, județul Sibiu, construcție lipită de vechiul zid al cetății medievale, au fost evidențiate urmele de fundație ale Bastionului Croitorilor (Schneider Bastion), potrivit Primăriei municipiului.
Schelet uman sub şcoală
„Acest element de fortificație a fost cunoscut și anterior, dar doar de pe vechile planuri ale orașului, care au fost întocmite la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Bastionul respectiv a fost construit pe latura de S-V a cetății în perioada anilor 1490-1534, în același timp cu restul fortificațiilor perimetrale ale orașului”, transmite Primăria, potrivit Mediafax.
De asemenea, în timpul desfășurării șantierului arheologic, în secțiunile cercetate au mai fost descoperite și materiale ceramice datând din perioada modernă, secolele XVIII - XIX.
- Rămășițele celui mai mare schelet de dinozaur descoperit în Europa, dezgropate dintr-o grădină din Portugalia
- Scene greu de privit petrecute într-un cimitir din Prahova. Doi bărbaţi dansează pe manele şi ţin în mâini...
- Bărbat dat dispărut în urmă cu 25 de ani, găsit mort în subsolul blocului unde locuia. Vecinii l-au recunoscut...
Potrivit Primăriei Mediaș, a fost descoperit și un schelet uman.
„Se afla în zona interioară a bastionului, care, pe baza analizelor preliminare, se presupune că ar data din perioada evului mediu”, potrivit sursei citate.
Rezultatele finale ale cercetării preventive desfășurate în punctul respectiv vor fi cuprinse în raportul arheologic și vor fi incluse în planul de valorificare științifică a monumentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰