Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sf. Parascheva, recorduri bătute la bilanţul de final. Minunile sfintei i-au ţinut pe oameni şi 24 de ore la coadă

Pelerinaj fără precedent la Iaşi. Peste 330 de mii de oameni s-au închinat anul acesta la racla Sfintei Parascheva, faţă de 260 de mii anul trecut. A fost record şi în ce priveşte timpul de aşteptare: în ziua hramului credincioşiii au stat la coadă 24 de ore. Deşi ar fi trebui să fie ultima zi de pelerinaj, credincioşii au venit şi ieri la Mitropolie ca să-i mulţumească Sfintei pentru minunile săvârşite.

de Clara Mihociu

la 16.10.2023 , 08:39

Această fetiţă poartă numele de Parascheva şi la doar 3 ani şi jumătate ştie deja rugăciunea Sfintei. Mama copilei a fost vreme de 9 ani voluntar la Iaşi în zilele sărbătorii şi spune că micuța este un dar al Cuvioasei.

Sf. Parascheva. Recoduri la bilanţul final

Reporter-Parascheva, fetiţă: Ce i-ai cântat tu Sfintei?

Vezi și

Întru tine, maică.

Pe acelaşi subiect

 E pentru Sfânta?

Da.

Îi porţi numele?

Da.

Şi te bucuri?

Da.

Elena, mama: În urma rugăciunilor la Sfânta Parascheva a venit Parascheva. Noi nu puteam avea copii, nu reuşeam să rămân însărcinată şi făcând mult timp voluntariat aici am simţit că de acolo a venit ajutorul.

Ajutor şi alinare speră că va găsi şi Cristian, tatăl Anastasiei, fetița de patru ani care și-a pierdut viața în urma unui grav accident de mașină. O lege îi poartă acum numele, lege menită să-i pedepsească aspru pe cei care sunt prinşi la volan băuţi, drogaţi sau fără permis. 

Cristian, tatăl Anastasiei-reporter: Să se facă dreptate.

Pentru asta aţi venit să vă rugaţi?

Da. Măcar legea care s-a făcut să facă dreptate pentru alţii.

20 de ore a rezistat la coadă acest bărbat venit din celălalt colţ al ţării. A vrut să cinstească sărbătoarea aşa cum se cuvine şi s-a îmbrăcat în port popular.

Bătrân: Maica Parascheva a îndurat mai multe decât noi.

Nu v-aţi pierdut răbdarea? 

M-am îmbrăcat aşa pentru că tradiţia noastră trebuie să păstrăm şi în zilele noastre, dacă mergi la un lăcaş sfânt, mai ales la Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Doar că unii pelerini şi-au pierdut răbdarea şi au uitat de cele sfinte.

Pelerin: E normal aşa ceva? De 13 ore sunt aici. E normal? 

Fată: Când a fi să ajungem , ajungem, ne rugăm şi dacă domnul ne da putere facem faţă la orice.

Pelerinajul din acesta an a fost unul al recordurilor. 

Clara Mihociu, reporter Observator: 24 de ore, acesta a fost cel mai lung timp de aşteptare înregistrat în toate aceste zile. Vorbim despre pelerinii care s-au aşezat sâmbătă dimineaţă la rând şi au ajuns să se închine abia duminică dimineaţă. Au avut de parcurs un traseu de aproximativ 6 kilometri, iar în momentul în care s-au aşezat la rând erau deja acolo 70 de mii de persoane. 

Lucian Apopei, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: Suntem copleşiţi de numărul mare de pelerini care s-au închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Înţelegem că a fost un hram fără precedent. Au trecut peste 300 de mii de pelerini şi la rând, care înţeleg că este constant, sunt aproximativ 50 de mii de pelerini. 

Ion Sandu, Jandarmerie: A fost un pelerinaj cu cifre inclusiv peste estimările noastre, deşi am luat în calcul şi vremea şi durata şi că e la final de săptămână. 

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va rămâne în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi până la ultimul credincios de la coadă. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Sf. Parascheva, recorduri bătute la bilanţul de final. Minunile sfintei i-au ţinut pe oameni şi 24 de ore la coadă