Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Show cu maşini de sute de cai putere în Târgu Jiu. Zeci de şoferiţe pasionate de condus au turat motoarele la maxim la "Cupa Femina"

Show cu mașini de sute de cai putere pe insulița din Târgu Jiu. O cursă inedită la care s-au înscris zeci de șoferițe, venite din toată ţara, pasionate de maşini. Concurentele au turat motoarele la maxim şi au făcut slalom printre jaloane în cadrul competiţiei "Cupa Femina", ce s-a desfășurat sub egida Federației de Automobilism Sportiv. 

de Redactia Observator

la 11.03.2024 , 10:00

Peste 30 de doamne şi domnişoare din toată țara s-au aliniat la start. Au venit cu mașinile personale să-și arate îndemânarea la volan.

Cel mai puternic automobil din cursă a avut 800 de cai putere

Doamnele au făcut de cinci ori traseul: o dată pentru recunoaștere, două curse cronometrate și două manșe de concurs. Cum nu a contat experiența, la linia de start s-au aşezat şi tinere cu semnul începătorului pe parbriz.

Vezi și

Fată: Conduc de o lună şi un pic, dar am condus constant, nu m-a întrerupt nimic. De mică mătuşa mea, tot aşa implicată în raliuri, m-a luat tot timpul cu ea şi ma dezvoltat o pasiune şi de atunci îmi plac.

Pe acelaşi subiect

Multe priviri a întors și această mașină roz. Dar și șoferița. Care s-a și asortat cu autoturismul.

Cea mai puternică mașină din concurs a avut 800 de cai putere. 

Reporter Observator: De unde pasiunea?

Fată: De la soţ, el m-a împins de la spate.

Cele mai îndemânatice șoferițe au fost premiate. Cupa Femina s-a desfășurat sub egida Federației de Automobilism Sportiv.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Show cu maşini de sute de cai putere în Târgu Jiu. Zeci de şoferiţe pasionate de condus au turat motoarele la maxim la "Cupa Femina"