Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şi-a dat viaţa pentru a-şi salva soţia din faţa viiturii. Ultimele clipe din viaţa bărbatului mort în Arad: "M-a suit pe mine pe scară"

Bărbatul ucis de viitură în Arad şi-a urcat soţia în podul casei cu câteva clipe înainte de a fi luat de torenţi cu tot cu bucătărie. Femeia a fost salvată de pompieri, în cupa unui excavator. Bilanţul furtunilor din ultimele 24 de ore este dramatic: sute de persoane evacuate din calea puhoaielor, drumuri şi poduri distruse, case avariate de ape. 

de Iulia Pop

la 26.06.2023 , 19:28

Imagini ale neputinţei în faţa naturii dezlănţuite au fost surprinse în satul arădean Buceava-Șoimuș. Un fiu priveşte disperat cum mama sa, o femeie de 67 de ani, a rămas prizoniera apelor. Tatăl său a fost luat pe sus de viitură din propria casă.

Fiul victimei: A salvat-o pe maică-mea şi a zis că se întoarce în bucătărie după ceva şi l-a luat cu tot cu bucătărie. Acum încerc s-o salvez pe maică-mea. A sunat un vecin că era în pod la casă şi i-am zis să meargă să o coboare.

Bătrâna: Acum mi-a murit şi bărbatul. M-a suit pe mine pe scară. A coborât de pe scară şi l-a luat.

Vezi și

Apele învolburate i-au purtat trupul bărbatului aproape cinci kilometri, până într-un sat vecin.

Pe acelaşi subiect

"Puterea apei este atât de mare, încât efectiv a rupt jumătate din drum. Gardul din beton a fost scos din pământ cu tot cu fundaţie", a transmis de la faţa locului reporterul Observator Iulia Pop.

Viitura de aproape un metru a măturat totul în cale

Şuvoaiele au rupt din casele oamenilor, iar maşinile au fost purtate de ape sute de metri. Totul după o rupere de nori de nici o oră.

Localnic: Am vrut să deschid porţile şi m-a luat apa. Noroc că m-am prins de poartă. Mă duceam, cine ştie pe unde mă găseau.

Localnic: Uitaţi până unde a fost apa. A avut mai bine de un metru.

Reporter: Mai salvaţi ceva de aici?

Localnic: Poate 25%. Aici totul e praf, nu se mai poate salva nimic!

Localnicii stau cu mobila și electrocasnicele în curte

Casele oamenilor sunt pline de mâl.

Localnic: E plin, plin în casă. Am fost plecaţi, când am venit n-am ştiut că e chiar aşa.

Deşi loviţi crunt de natură, oamenii au găsit puterea să se ajute unii pe alţii.

Primar comuna Brazi: Aşa ploi n-au fost niciodată! Pagube sunt foarte, foarte mari. 50,60,70 de locuinţe, un drum comunal rupt in totalitatea, nu mai stii care e vale care e râu.

Din aer, se vede forţa distructivă a torenţilor care au coborât de pe versanţi.

Mircea Fechet: Toate persoanele, fie că vorbim de judeţul Arad, fie judeţul Hunedoara, să poată să fie ajutate, sprijinite pt refacerea infrastructurii, cheltuieli pt refacerea gospodăriilor.

Fenomenele extreme au produs pagube însemnate şi în mai multe localităţi din Covasna. Râul Alba a ieşit din matcă şi a distrus un pod în construcție. Utilajele grele de câteva tone au fost luate de apă ca şi cum ar fi fost nişte jucării.

Localnicii trebuie să ocolească acum cinci kilometri ca să ajungă pe malul celălalt.

Localnic: Aşa apă n-a fost de vreo 35-40 de ani.

Localnic: Aici, în curte, apa era de un metru. Mi s-a rupt gardul şi a intrat aici, pe aci fugea pârâul. N-am dormit deloc de teamă să nu vină iar.

În curţile oamenilor, e ca în mijlocul unui lac. La Feldioara, un fuior ameninţător a apărut pe cer. O tornadă în formare s-a plimbat deasupra caselor zeci de minute.

Furtunile se opresc momentan, spun meteorologii.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şi-a dat viaţa pentru a-şi salva soţia din faţa viiturii. Ultimele clipe din viaţa bărbatului mort în Arad: "M-a suit pe mine pe scară"