Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Șoferii STB care nu au ieșit pe traseu trei zile la rând riscă să fie concediați. Directorul a cerut liste cu angajații care nu au lucrat

Greva în transportul public de suprafaţă în Capitală continuă. În a cincea zi de grevă STB, directorul companiei a anunțat că. face angajări. A publicat deja pe site-ul societăţii care sunt cerinţele pentru cei care vor să devină şoferi de autobuze. Aproape un sfert dintre troleibuze, tramvaie şi autobuze au ieşit în această dimineaţă pe traseu. Restul şoferilor şi vatmanilor sunt ameninţaţi cu concedierea. În plus, directorul STB a făcut şi o plângere pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru cei care protestează. De cealaltă parte, liderul sindicatului reprezentativ din STB a anunţat că îşi va da demisia din PSD şi din funcţia de Consilier General al Primăriei Capitalei pentru ca nimeni să nu mai spună că protestele au un substrat politic. 

de Andreea Milea

la 24.01.2022 , 13:58

Patru runde de negocieri dintre salariaţi şi conducerea STB, care au avut loc de la începutul grevei, au eşuat. Societatea pierde bani în fiecare zi, dar la fel de mult au de suferit şi bucureştenii. 

În timp ce directorul STB îi cheamă pe sindicaliști la negocieri cu condiția să încheie greva, sindicaliștii spun că vor încheia această situație doar după demisia directorului Societății de Transport. Tocmai de aceea nu s-a ajuns la niciun consens.

Astfel, astăzi, din 800 de vehicule care ar fi trebuit să iasă pe traseu, au circulat mai puțin de 200, cele mai multe tramvai și trolibuze.

Vezi și

Angajări la STB, în urma grevei

Directorul STB Adrian Criț a anunțat că va cere liste cu angajații care au lipsit de la muncă în ultimele cinci zile, iar de mâine îi va notifica pe fiecare în parte că a încălcat contractul colectiv de muncă, iar cei care nu au ieșit pe traseu trei zile la rând vor fi concediați. Este vorba de mii de șoferi și vatmani ce riscă acum desfacerea contractului de muncă, tocmai de aceea STB a dat drumul la angajări. Caută șoferi de autobuz cu o experiență de cel puțin 3 ani în domeniu. 

În paralel, astăzi, liderul sindical a anunțat că demisionează din PSD și din funcția de consilier general, pentru a arăta că greva nu are legătură cu politica.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Șoferii STB care nu au ieșit pe traseu trei zile la rând riscă să fie concediați. Directorul a cerut liste cu angajații care nu au lucrat