Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soţii călcaţi de un şofer pe Podul Grant povestesc scandalul. "Mă rugam la Dumnezeu să nu crăp"

Scene incredibile surprinse în trafic. Un şofer a încercat să calce intenţionat cu maşina doi oameni, soţ şi soţie, după o altercaţie în trafic, apoi a fugit de la locul accidentului. Înainte de asta, l-a bătut pe bărbat, doar pentru că făcuse o manevră greşită. Vă avertizăm urmează imagini cu puternic impact emoţional! 

de Ana Grigore

la 29.03.2024 , 20:22

Imaginile surprinse de un vatman pe podul Grant din Bucureşti arată clar cum cei doi soţi au fost la un pas să fie călcaţi cu maşina. Şoferul agresiv trage brusc de volan şi demarează chiar dacă cei doi erau în faţa autoturismului lui. Căzută pe asfalt, femeia îşi trage picioarele în ultima clipă. Totul ar fi pornit de la un incident banal, spun victimele.

Scuzele nu i-au fost de ajuns

Victimă: Eram pe Calea Griviţei, încercam să încadrăm de pe banda doi pe banda întâi, m-am asigurat. În acelaşi timp, domnul a făcut aceeaşi manevră ca mine, eu am fost mai iute, a claxonat. Am ridicat mâna pe geam, scuze, scuze, lui nu i-a ajuns.

Vezi și

Şoferul agresiv continuă scandalul.

Pe acelaşi subiect

Victime: A început să ne înjure, să ne scuipe, să ne ameninţe. La un moment dat, a venit din partea dreaptă, direct a intrat în noi. În momentul în care ne-a lovit, m-am dat jos. Măi, ce faci?

"Mi-a dat un pumn, am căzut jos"

Profită de aglomeraţia de pe pod, iar în momentul în care sunt blocaţi bară la bară, şoferul recalcitrant coboară din maşină şi se duce glonţ la cuplu.

Soţ: Mi-a dat un pumn, am căzut jos. Mi-a spart buza. Mi se mişcă dinţii. Maşina lui era plină de sângele meu. El tot: vă omor, vă omor!

Soţie: Omule, soţul meu este bolnav de inimă. Stai liniştit! 

Oamenii spun că au încercat să-l împiedice să fugă, însă au ajuns la un pas de moarte. 

Poliţiştii au plecat pe urmele agresorului

Ana Grigore, reporter Observator: Imediat dupa incident, femeia a sunat la 112 si a anunțat ce s-a întâmplat. În doar câteva minute, o ambulanţă a ajuns la faţa locului şi l-a transportat pe soţul ei la Spitalul Militar, timp în care politiştii au pleacat pe urmele agresorului.

Soţia: Am căzut pe partea dreaptă, mă dor coastele şi umărul. Imaginea mea este doar a soţului pe asfalt. Vedeam maşina cum trece peste noi. Este ceva de coşmar! 

Crina Eșanu, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei: În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat bărbatul bănuit de comiterea celor sesizate, cel în cauză fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, arestat la domiciliu 30 de zile. 

Individul este acum cercetat pentru loviri și alte violențe. Din cauza agresivităţii din trafic, unul din doi şoferi români nu se simte în siguranţă la volan, arată un studiu făcut de Poliţie. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Soţii călcaţi de un şofer pe Podul Grant povestesc scandalul. "Mă rugam la Dumnezeu să nu crăp"