Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Stare de alertă în judeţul Vrancea, din cauza ninsorilor. Ar putea interveni Armata

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decretat, sâmbătă, stare de alertă în județul Vrancea, din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic. Situaţia presupune utilizarea unor mijloace de intervenţie, a armatei, dar şi a autorităţilor locale de achiziţii de prestări servicii suplimentare. Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, a cerut sancțiuni: "Toate autoritățile sunt vinovate pentru dezastru din Vrancea pentru lipsa de intervenție".

de Redactia Observator

la 28.01.2023 , 14:13

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, sâmbătă, instituirea stării de alertă în judeţul Vrancea, din cauza vremii.

"În contextul situaţiei generate de fenomenele meteo periculoase prognozate astăzi, 28 ianuarie 2023, premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a convocat în regim de urgenţă, în format online, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul şedinţei CNSU a fost dispusă măsura decretării stării de alertă la nivelul judeţului Vrancea, în baza HCJSU Vrancea, abilitând, astfel, Ministrul Afacerilor Interne să avizeze hotărârea", a transmis, sâmbătă, Guvernul. 

Prin această măsură, se pun în aplicare acţiuni imediate de răspuns, precum suplimentarea forţelor de intervenţie, alertarea structurilor din zonele limitrofe, asigurarea permanenţei structurilor cu responsabilităţi clare în gestionarea situaţiei generate de fenomenele meteo extreme, până la revenirea la starea de normalitate, potrivit news.ro.

Vezi și

Mai multe sectoare de drum din judeţul Vrancea sunt închise

Pe acelaşi subiect

Mai multe sectoare de drum din judeţul Vrancea sunt închise, din cauza zăpezii şi viscolului, care reduc considerabil vizibilitatea.

La ora 13.00, situaţia în Judeţul Vrancea este următoarea: 

Drumuri naţionale cu circulaţie închisă:

DN 2 Poşta Câlnău, judeţul Buzău – Slobozia Bradului, judeţul Vrancea;

DN 23B Măicăneşti, judeţul Vrancea – limita judeţul Buzău;

DN 2N Bogza – Jitia, judeţul Vrancea;

DN 23A Milcovul – Ciorăşti, judeţul Vrancea;

 DN 23 Brăila, judeţul Brăila – Focşani, judeţul Vrancea;

DN 2R Jitia – Vintileasca, judeţul Vrancea;

DN 2L Tişiţa – Soveja, judeţul Vrancea;

DN 2M Odobeşti – Butucoasa, judeţul Vrancea.

Drumuri cu trafic restricţionat (auto cu masa mai mare de 7,5 tone):

- DN 2 Obrejiţa - Adjud/VN;

- DN 2D Focşani - Greşu/VN;

Drumuri cu trafic restricţionat (auto cu masa mai mare de 4,5 tone):

- DN 11A Adjud-Vechi - Podu Turcului/VN;

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Stare de alertă în judeţul Vrancea, din cauza ninsorilor. Ar putea interveni Armata