Video Testul răbdării în mall-uri înainte de Ajunul Crăciunului. Produsele pentru care românii au aşteptat până în ultima clipă
Mâine este Ajunul Crăciunului şi astăzi se fac cele mai multe cumpărături pentru masa de sărbătoare. Aşa că de la prima oră oraşele au fost mai aglomerate decât într-o zi normală de muncă, la oră de vârf. Bătălia pentru cea mai bună bucată de carne sau pentru tobă şi caltaboş se dă încă din parcare. În jurul pieţelor şi centrelor comerciale a fost aproape imposibil să găseşti un loc liber.
Forfota de sărbători se vede cel mai bine la mall. Cu maşina a fost aproape imposibil să găseşti loc de parcare, iar la interior oamenii au avut nevoie de răbdare şi nervi de oţel. Alegerea ultimelor cadouri a fost cea mai mare provocare.
"Nu am avut timp să le facem până acum şi am decis să venim azi să mai luăm ce mai era de luat cadouri. Am reuşit cu greu, e foarte mare aglomeraţie în magazine", ne spune un tânăr.
Un singur mall deschis în Bucureşti în ziua de Crăciun
Marile centre comericale vor avea un program mai scurt pe data de 24 decembrie, în Ajun, iar pe 25 majoritatea vor fi închise pentru a permite angajaţilor să petreacă timp alături de familii. De exemplu, în Capitală un singur mall va fi deschis şi în ziua de Crăciun.
- Un tânăr de 30 de ani s-a sinucis Live pe Facebook. S-a aruncat de pe pod în faţa maşinilor: "Vă rog să nu mă...
- Care este preţul cartelelor skipass în Predeal pe mai multe ore sau zile. Copiii au reducere 50%
- Povestea Victoriei, tânăra al cărei nume a fost inspirat de gestul românilor la Revoluţie: "V". Naşterea ei,...
- Testul răbdării în mall-uri înainte de Ajunul Crăciunului. Produsele pentru care românii au aşteptat până...
- Cisternă GPL în flăcări, după ce s-a izbit de un alt TIR şi de un autoturism, lângă Săcuieni. Pompieri din...
În pieţe a fost la fel de aglomerat. Oamenii au plecat cu plasele pline. Nu au uitat să cumpere daruri şi pentru colindătorilor.
Ce au cumpărat românii cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului
Şi în alte oraşe a fost la fel. În Piteşti, şoferii s-au luat la ceartă pentru un loc liber. Ca să poată să prindă unul, a fost nevoie să-l vâneze minute bune. Odată trecut testul parcării, vine testul răbdării la coadă.
Puhoiul de cumpărători e motiv de bucurie pentru vânzători. Furnicar a fost şi în piaţa centrală. La mare căutare au fost varza murată pentru sarmale, dar şi bradul şi vâscul.
Negocieri aprige au fost şi în această piaţă din Târgu Mureş. Mulţi au cumpărat intenţionat în ultima zi bradul, ca să prindă un preţ mai bun şi ca să reziste până după Sfântul Ion. Goana după cumpărături continuă şi mâine dimineaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰