Antena Meniu Search
x

Video A început maratonul vaccinării în Capitală, la Sala Palatului şi Biblioteca Națională. Sute de oameni s-au strâns la coadă

Maratonul de vaccinare de la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională din Bucureşti a început. Acesta este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi vizează pe oricine doreşte să se vaccineze împotriva COVID-19, fără a fi programat în prealabil.

de Redactia Observator

la 07.05.2021, 16:48

Vezi și
  • Maratonul de Vaccinare din Capitală a început astăzi, la Biblioteca Naţională şi Sala Palatului.
  • Doritorii se pot vaccina fără programare, cu serul Pfizer, până luni dimineață.
  • Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.

La maratonul din București a ajuns și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Cu câteva ore înainte de start în jur de 300 de oameni erau adunați, unii au venit chiar de la ora 8 dimineața. O femeie a venit pentru vaccin chiar din Giurgiu. Li s-au împărțit tuturor formularele de triaj să le completeze pe unde au putut. Unii oameni s-au supărat că așteaptă în soare.

Tot ce trebuie să știi despre maratonul vaccinării de la București

Maratonul de Vaccinare - Ediţia de Bucureşti începe astăzi după-amiază, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii vor putea primi serul Pfizer, fără programare. În cadrul maratonului, care se va încheia luni dimineaţă, va avea loc şi un program artistic. Pe durata maratonului, autobuzele de pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 vor circula şi noaptea. "Începând de vineri (7 mai), ora 16:00, şi până luni (10 mai), ora 08:00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti are loc Maratonul de Vaccinare - Ediţia Bucureşti, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Cele 10 cabinete de vaccinare pot primi toate persoanele doritoare, indiferent dacă sunt din Bucureşti sau alte localităţi, doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare", a transmis Ministerul Culturii.

Maratonul bucureştean include şi Sala Palatului şi cuprinde 50 de cabinete de vaccinare, în care se vor folosi doar doze Pfizer/BioNTech. La eveniment participă 1.200 de voluntari, pentru a oferi oportunitatea unui număr crescut de persoane să se vaccineze. "Mă bucur că prin acest parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, organizatorul evenimentului, am asigurat şi implicarea zonei culturale, una din cele mai afectate de pandemia provocată de virusul Sars-CoV2, care are nevoie de sprijinul fiecărui român. În acest maraton au dorit să se implice mai multe instituţii din subordinea Ministerului Culturii. Astfel, alături de Biblioteca Naţională a României, vom avea Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Filarmonica George Enescu care vor asigura momente artistice pe parcursul maratonului”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. 

Pe acelaşi subiect

Persoanele care vor merge să se vaccineze se vor bucura zilnic şi de un program cultural. Un moment aparte va fi cel al violonistului Alexandru Tomescu care va interpreta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 9 mai, de Ziua Europei. "Aşa cum avem dreptul la cultură, avem şi dreptul de a ne vaccina. Doar împreună, cu o acoperire vaccinală optimă, vom putea deschide mai rapid şi fără probleme teatrele, instituţiile de cultură şi chiar organiza evenimente. Şi eu îmi doresc să îmi revăd prietenii la cinematograf, la un festival sau chiar la un eveniment privat, iar în acest moment, conform studiilor, vaccinarea îmi poate asigura acest lucru”, a completat ministrul Culturii.  Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, alături de STB, a decis extinderea şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă.

Transmisiuni LIVE de informare din partea medicilor

Pe lângă vaccinare, mai mulți medici vor face transmisiuni live de informare. Profesor Viorel Jinga de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” declară că maratonul vaccinării va începe pe 7 mai la ora 16.00 și va dura până pe 10 mai la ora 8.00, însă dacă la acea oră va fi coadă vor fi vaccinați toți doritorii. Vaccinarea se face 24 de ore din 24, cu pauze de curățenie, în cele două locații: la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, și la Biblioteca Națională, cu 10 cabinete de vaccinare.

Vor vaccina aproximativ 1.200 de voluntari, neplătiți

Vor vaccina aproximativ 1.200 de voluntari, deci neplătiți, precizează Viorel Jinga. Dintre aceștia, 260 sunt medici, 300 asistente medicale, 135 rezidenți și 500 studenți.În paralel, va exista un studio video la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului medici cu experiență din diferite domenii pe post de „speakeri”. „Sunt din universitatea noastră și vor susține această latură informațională a proiectului”, a spus Jinga.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » A început maratonul vaccinării în Capitală, la Sala Palatului şi Biblioteca Națională. Sute de oameni s-au strâns la coadă