Video Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Ce semnificaţie are cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele
Milioane de ortodocşi din toată lumea sărbătoresc, azi, Floriile. O sărbătoare care anunţă intrarea lui Iisus în Ierusalim şi începutul Săptămânii Patimilor. După doi ani de pauză, au fost procesiuni impresionante în toată ţara. Ieri, oamenii au venit la biserici cu ramuri de salcie şi s-au rugat pentru iertarea păcatelor.
Cu ramuri de sălcii în mână, mii de credincioşi au plecat într-o procesiune pe străzile din Capitală. S-au pregătit sufleteşte pentru Săptămâna Mare, a Patimilor Mântuitorului.
''Totul este o emoţie. Este impresionant să vezi cum oamenii îl caută pe Dumnezeu.''
Hristos, dacă nu Învia, noi nu aveam viaţa veşnică.''
''Am ţinut tot postul, m-am împărtăşit. Atât ne-a mai rămas.''
Pelerinaje de Florii peste tot în ţară
După doi ani în care credincioşii nu au putut participa la pelerinaj de Florii, anul acesta bucuria sărbătorii este deplină. Mii de credioncioşi alături de preoţi, merg cu ramuri în mână pe jos de la mănăstirea radu Vodă şi până pe dealul Patriarhiei. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim, atunci când a fost întâmpinat cu ramuri şi flori.
Stareţul manastirii Radu-Voda: Biserica cântă în această zi Învierea cea de obşte. Prin jertfa lui Iisus, noi toţi vom Învia.
Peste tot în ţară au avut loc pelerinaje care vestesc Floriile. La Brăila, credincioşii au purtat pe braţe icoane, iar copiii s-au îmbrăcat în haine tradiţionale şi au adus flori.
''Suntem ca acum aproape 2000 de ani, ca samaritenii care au întâmpinat cu multă bucurie pe Mântuitorul Iisus. În Ierusalimul sufletului nostru îl întâmpinăm.''
''Să fie pace şi linişte.''
La ceremonia din Suceava, în mulţime, o femeie din Ucraina arată cum credinţa uneşte dincolo de vorbe, fapte ori culturi.
''Mulţumesc mult tuturor românilor pentru primirea călduroasă.''
A plouat necontenit, dar asta n-a contat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰