Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Traficul auto, închis în Piaţa Unirii din Bucureşti. Zonele unde au apărut tasări periculoase

Circulație restricționată în Piața Unirii: Două tasări pun în pericol traficul de suprafață, anunţă Primăria Sectorului 4.

de Redactia Observator

la 18.01.2023 , 15:02

Traficul auto, închis în Piaţia Unirii din Bucureşti. Zonele unde au apărut tasări care pun în pericol traficul de suprafață Trafic Piaţa Unirii - Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Circulaţia rutieră din zona Pieţei Unirii va fi restricţionată, de miercuri, la intersecţia dintre Strada Halelor şi Splaiul Independenţei, precum şi la cea a Bulevardelor Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Măsura a fost implementată prin semnalizare cu balize în regim de urgenţă, după ce, în urma vizitelor în teren efectuate de specialişti, în aceste zone au fost evidenţiate tasări ale sistemului rutier aflat deasupra planşeului Unirii şi a pasajului rutier Unirii.

În perioada următoare, ambele zone în care au fost identificate tasările vor fi verificate de experţi, care au misiunea de a afla cauzele ce au generat această situaţie, precum şi de a găsi cele mai potrivite soluţii pentru remedierea deficienţelor în cel mai scurt timp posibil.

Articolul continuă după reclamă

Având în vedere această situaţie, precum şi ultimele expertize tehnice efectuate anul trecut, care încadrează atât planşeul Unirii, cât şi Pasajul rutier Unirii, în starea tehnică IV- nesatisfăcător, autoritatea locală a solicitat Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti restricţionarea circulaţiei rutiere în zona aferentă Pieţei Unirii a tuturor vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Pe acelaşi subiect

Studiul de fezabilitate pentru consolidarea/refacerea planşeului Unirii, respectiv a tavanului Pasajului rutier Unirii a fost finalizat. În maximum 30 de zile, aceste lucrări vor fi incluse în cadrul unei proceduri de licitaţie publică, astfel încât momentul efectiv al începerii execuţiei să fie în a doua jumătate a anului 2024.

Circulaţia din zona Pieţei Unirii este restricţionată pentru toate categoriile de vehicule doar în cele două zone în care au fost evidenţiate tasări ale sistemului rutier.

În prezent, traficul este restricţionat pentru toate categoriile de vehicule pe banda numărul 1 dinspre Bulevardul Corneliu Coposu către Bulevardul I.C. Brătianu, pe o distanţă de 20 - 25 de metri, precum şi pe banda numărul 3, sensul de mers dinspre Strada Halelor - Splaiul Independenţei către Mitropolie.

Măsura restricţionării circulaţiei rutiere în zona aferentă Pieţei Unirii a vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor de intervenţie în situaţii de urgenţă, va fi discutată şi analizată în Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Traficul auto, închis în Piaţa Unirii din Bucureşti. Zonele unde au apărut tasări periculoase