Antena Meniu Search
x

Video Transportatorii și fermierii blochează drumurile din ţară, vin cu tractoarele și camioanele spre București. Trafic paralizat pe A1, haos pe Centura Capitalei

Fermierii și transportatorii români au declanșat un protest spontan și vin cu tractoarele și camioanele spre București! După ce şi-au anunţat intenţiile online, grupuri de transportatori din Buzău, Vâlcea şi Cluj circulă cu viteză redusă pe drumurile naţionale pentru a atrage atenţia guvernanţilor. Printre nemulţumiri se numără infrastructura, taxele mari la RCA şi neregurile din vămi. 

de Redactia Observator

la 10.01.2024, 14:17

Vezi și

Preluând, practic, modelul protestelor din Germania, acolo unde agricultorii şi transportatorii au blocat autostrăzi pentru a le fi auzite plângerile, iată că şi în România avem parte de acelaşi lucru: un protest spontan, de amploare. Sunt sute de transportatori şi fermieri, în mai multe judeţe ale ţării, şi foarte mulţi dintre ei se îndreaptă către Capitală.

"Principala problemă a noastră este creşterea RCA-ului. Efectiv, s-a triplat media per cap tractor faţă de 3...4 ani de zile în urmă. Pentru noi este foarte greu să ţinem pasul cu aceste costuri. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, mai este problema accizei la motorină. Noi nu avem nicio subvenţie în această direcţie", spune unul dintre protestatari. "Comparativ cu un transportator din Polonia, noi plătim de 5 ori mai mult", se plânge un alt transportator.

Planul protestatarilor este să ajungă în Bucureşti. "Astăzi, doar atât. Un pic boicotarea traficului pe Centura Capitalei. Vrem doar să ne facem auziţi".

Trafic îngreunat pe Centura Capitalei din cauza protestelor transportatorilor şi fermierilor

Pe acelaşi subiect

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, de la kilometrul 13+500 de metri până la intrarea în DN Centura Bucureşti, traficul autovehiculelor este blocat miercuri de mai multe autocamioane ale transportatorilor rutieri care protestează, circulând cu viteză minimă. De asemenea, s-a format coloană de autovehicule şi pe Centura Capitalei, între localităţile ilfovene Chiajna şi Bragadiru.

Situaţii similare sunt prezente şi în alte zone ale ţării pe centurile marilor municipii, circulaţia rutieră desfăşurându-se îngreunat, cu viteză foarte redusă, pe alocuri blocându-se. 

Ministrul Agriculturii așteaptă lista de revendicări de la fermierii protestatari până vineri

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a invitat pe fermieri, procesatori și retaileri la discuții pentru a găsi soluții și așteaptă lista de revendicări a protestatarilor până vineri. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Ministerul Agriculturii, ministrul Florin Barbu i-a invitat, luni, 15 ianuarie, la discuții pe reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și ai retailerilor.

Discuțiile se vor axa pe măsuri de sprijin și soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină cei care au business în domeniu în acest an agricol. "Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate", a declarat Florin Barbu.

Ministrul a precizat că invită mediul asociativ să transmită lista de revendicări până vineri, 12 ianuarie 2024, la Cabinetul ministrului. Florin Barbu susține că nu a primit nicio revendicare de la fermierii care participă la protestul de miercuri, care, potrivit acestuia, este unul al transportatorilor. Barbu atrage atenția că protestul este „folosit” politic. Protestul a fost anunțat online de fermieri, însă nu a fost asumat de vreo organizație. Conform postărilor de pe rețele sociale, la acțiune participă 122 de camioane și 70 de tractoare.

Fermieri din Buzău, Bacău și alte județe din Moldova au plecat miercuri spre Capitală. La această oră, traficul este blocat pe autostrada A1 București-Pitești de mai multe camioane ale transportatorilor rutieri care protestează, circulând cu viteză minimă.

O coloană s-a format și pe Centura Capitalei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 3 voturi
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Evenimente » Transportatorii și fermierii blochează drumurile din ţară, vin cu tractoarele și camioanele spre București. Trafic paralizat pe A1, haos pe Centura Capitalei