Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Acordul pentru Schengen este "praf în ochi" fără frontierele terestre: "Traficul aerian şi naval este infim în România"

Este oficial! Din 2024, vom putea circula fără controale în spaţiul Schengen. Deocamdată doar cu frontierele aeriene şi maritime. Transportatorii de mărfuri spun că acordul parţial pentru Schengen e ''praf în ochi''.  Negocierile pentru aderarea terestră ar putea începe în primăvara anului viitor.

de Redactia Observator

la 28.12.2023 , 12:46

Acordul pentru Schengen este "praf în ochi" fără frontierele terestre: Traficul aerian şi naval este infim în România Acordul pentru Schengen este "praf în ochi" fără frontierele terestre: Traficul aerian şi naval este infim în România - Profimedia

Reprezentanţii celei mai mari organizaţii a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării consideră că acordul privind aderarea României la Schengen doar aerian şi maritim este "praf în ochi" şi cer Guvernului să îşi intensifice acţiunile pentru a obţine şi aderarea cu frontierele terestre tot în 2024, amintind că economia şi societatea românească "sunt profund afectate de cozile de la graniţe".

Transportatorii de mărfuri spun că acordul pentru Schengen e ''praf în ochi''

Vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor "Europa 2002" (APTE 2002), Dorin Pop, a declarat joi, pentru Agerpres, că o aderare parţială la Schengen nu se va simţi în economie şi societate.

Articolul continuă după reclamă

"Ceea ce a obţinut România din negocierile cu Austria este doar praf în ochi, poate nici atât. Traficul aerian şi naval este infim în România, în comparaţie cu cel terestru, fie că vorbim de persoane, fie că este vorba de mărfuri. Controale în aeroporturi oricum vor exista pentru documente, în timp ce la frontierele terestre vor continua să existe cozile kilometrice.

Pe acelaşi subiect

De exemplu, ieri după-amiază (miercuri - n.r.) la frontiera cu Ungaria era coadă de patru kilometri de camioane, iar la autoturisme se aştepta câteva ore pentru ieşirea din ţară. Societatea şi economia sunt profund afectate de cozile de la graniţe. Ca organizaţie reprezentativă a ramurii transporturilor de mărfuri, suntem foarte dezamăgiţi de acest acord şi cerem intensificarea acţiunilor şi negocierilor pentru a se obţine o dată concretă pentru aderarea în 2024 şi cu frontierele terestre", a declarat Dorin Pop.

El a spus că în condiţiile în care se menţin graniţele terestre, anul 2024 va fi unul foarte greu pentru transportatori. "Nu putem anticipa un an mai bun, dimpotrivă, unul mult mai greu, pentru că vor creşte taxele de drum în toată Europa, asigurările de mărfuri şi camioane s-au scumpit, la fel şi poliţele RCA. Toate aceste costuri se vor vedea în cele din urmă şi în preţurile de la raft", a spus Pop.

APTE 2002, cu sediul în Arad, este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 2.200 de companii din domeniu care au peste 15.000 de camioane.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.

Un mesaj pe această temă a fost transmis şi de premierul Marcel Ciolacu. "După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră", a spus şeful Executivului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Acordul pentru Schengen este "praf în ochi" fără frontierele terestre: "Traficul aerian şi naval este infim în România"