Motivul şocant pentru care un controlor de tren şi doi călători au rupt cu bătaia un alt călător, pe peronul unei gări din Arad
Un nou episod de violenţă extremă face înconjorul României şi arată încă o dată lipsa de reacţie a oamenilor în faţa unor astfel de scene.
Un nou episod de violenţă extremă face înconjorul României şi arată încă o dată lipsa de reacţie a oamenilor în faţa unor astfel de scene. Un controlor a bătut crunt un pasager care circula fără bilet cu trenul. Nu doar că nimeni nu l-a apărat, dar şi alţi călători l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Sunt anchete acum şi la Poliţie şi la CFR Călători. Angajatul agresiv a fost demis din funcţie.
Pe un peron îngust din gara Milova, Arad, între două linii de cale ferată, un bărbat de 41 de ani este aproape ucis în bătaie. Târât cu forţa din tren şi aruncat la pământ, călătorul fără bilet este sancţionat cu pumnul. Controlorul CFR loveşte neîncetat.
Doi călători îl bat şi ei, cu o cruzime greu de înţeles. Printre ei, este şi o femeie. Martorii spun că cei trei s-ar fi înfuriat, după ce pasagerul, care ar fi consumat alcool, a încercat să urce în tren, deşi fusese coborât.
Ceilalţi călători din tren au privit scena violentă ca pe un spectacol. Câţiva chiar s-au amuzat. Nimeni n-a intervenit. Reacţii în valuri au venit doar pe internet. Filmuleţul a ajuns viral şi, în doar câteva ore, peste 42.000 de oameni l-au distribuit.
Controlorul a fost concediat după ieşirea violentă. CFR călători îl anchetează disciplinar: "S-a luat măsura scoaterii din funcție a angajatului feroviar, acesta nu va mai deservi trenurile de călători. (...) Apreciem că astfel de cazuri sunt izolate, cerem scuze public pentru situația reprobabilă, incriminăm comportamente care nu fac onoare uniformei de ceferist."
Ceilalţi doi bătăuşi din imagini sunt căutaţi de poliţişti. Vor fi cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe.
Bărbatul lovit circula pe ruta Timişoara - Simeria. A ajuns la spital pentru îngrijiri, imediat după incident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰