Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un elveţian drogat şi fără permis a făcut haos în Sibiu. Voia să ajungă la "Dracula" să îl facă "vampir"

Cursă nebună cu poliţia pe urme la intrarea în Sibiu! Un tânăr elveţian, drogat şi fără permis, a lovit cinci autoturisme în timp ce încerca să scape de agenţi. Băiatul de 19 ani conducea o maşină furată iar când a fost prins, a oferit o explicaţie de-a dreptul halucinantă. Voia să îl găsească pe contele Dracula pentru a-i cere să-l transforme în vampir. 

de Redactia Observator

la 21.10.2024 , 20:15

"Vreau să merg la stră-străbunicul conte Dracula Vlad Ţepeş. Sper să mă poată face vampir. Am visat toată viaţa mea la asta", spune şoferul elveţian.

Aventura horror a unui turist elveţian

Aventura horror a tânărului a început pe o stradă din Făgăraş, de unde a furat o maşină parcată şi s-a îndreptat spre Sibiu. După zeci de kilometri parcurşi, poliţiştii l-au reperat pe DN1, după ce a lovit un autoturism într-un sens giratoriu. Mai multe echipaje au pornit pe urmele sale cu girofarurile pornite, însă elveţianul a ignorat semnalele poliţiştilor şi a mai tamponat trei şoferi. 

Vezi și

"Viteză amândouă, a lovit uşa din dreapta şi m-a aruncat în bordură. Mi-au tremurat picioarele", spune unul dintre şoferii implicaţi. 

Pe acelaşi subiect

"Pur şi simplu noi am fost a doua maşină lovită praf pe partea dreaptă", spune un alt şofer. 

"Ne-a oprit poliţia în faţă, eu eram a treia maşină, ne-a oprit şi ne-am trezit că ne buşeşte", spune o şoferiţă.  

În urma impactului, trei persoane au suferit traumatisme craniene şi toracice uşoare şi au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Deşi a încercat să fugă de poliţişti şi pe jos, tânărul a fost prins imediat. Nu băuse, dar consumase canabis. 

Acuzaţii grave la adresa poliţiei 

Şoferii implicaţi în accident acuză poliţiştii că le-au pus viaţa în pericol când au vrut să îl oprească pe fugar. "Noi am fost traşi pe dreapta, nici măcar pe dreapta să fi lăsat linia de viteză la mijloc să pună ţepi, noi am fost opriţi să fim scut. Ce ne-a ţinut în viaţă? Faptul că persoana din autoturismul oprit şi el în faţa noastră a avut inspiraţia să mute maşina cu vreo 20 de metri. Altfel, impactul ne-ar fi strivit", a scris pe facebook şi proprietarul unul alt autoturism avariat. 

Poliţia a transmis că toate aspectele care privesc metoda de intervenţie sunt analizate, dar în niciun caz polițiștii nu au folosit mașini ale participanților la trafic pentru oprirea șoferului urmărit. 

Elveţianul, care are caninii ascuţiţi şi era costumat ca în filmele cu vampiri, s-a ales cu dosar penal. Este acuzat de furt, distrugere, vătămare corporală din culpă. În plus, poliţiştii au descoperit şi că tânărul nu deţine permis de conducere. Pentru toate faptele sale, a avut un singur lucru de spus, cu lacrimi în ochi. "Îmi pare foarte rău din toată inima". 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Un elveţian drogat şi fără permis a făcut haos în Sibiu. Voia să ajungă la "Dracula" să îl facă "vampir"