Video Unul din cele mai vizitate obiective turistice din România, scufundat din cauza infiltraţiilor de apă. Turiștii veniți din toată țara, lăsați pe dinafară
Pericol la Salina Praid! Unul din cele mai vizitate obiective turistice din România a fost închis din cauza infiltraţiilor de apă care au dus la scufundarea unor galerii. Oamenii care au bătut sute de kilometri pentru tratament au rămas pe dinafară.
Oamenii din toate colţurile ţării au venit la Praid pentru relaxare şi.tratament. Supriză însă. Salina e închisă.
Turist: Am văzut în Salină urmă de apa infiltrată, mai ales prin colțuri. Când am vrut să intrăm am primit vestea că e închisă Salina și nu știm pentru ce perioadă. Noi am venit pentru o perioadă de 8 zile să facem o cură de tratament.
Turist: Nu am știut că sunt infiltrații de apă si acum nu avem ce face, trebuie să parasim. Nu e salină, nu e scopul pentru care am veni.
Micul oraș subteran s-a scufundat după ploile din ultima vreme
- Noi evacuări în Slănic Prahova, după ce o a doua stradă s-a surpat. Localnicii susţin că mina de sare este...
- Tasarea terenului a stagnat la Slănic Prahova. Experţii ar putea oferi primele rezultate ale anchetei abia...
- Muncitor mort în Salina Slănic, coborât peste 70 de metri de salvamontiștii din Prahova
Micul oraș subteran s-a scufundat după ploile din ultima vreme. Apa pârâului Corund care trece pe deasupra salinei s-a infiltrat în plafon. Din motive de siguranţă autorătiţile au decis interzicerea accesului publicului.
Irina Muller, director producție Societatea Națională a Sării: Se află apă în orizonturile inferioare care țin de exploatare. În zona turistică încă nu a ajuns. Se fac niște lucrări care să devieze pârâul Corund pe un alt traseu în așa fel încât să se evite fenomenele de dizolvare care s-au produs.
Specialiştii fac demersuri pentru redeschiderea salinei cat mai repede.
Ovidiu Ianculescu, directorul sistemului de gospodărire a apelor Mures: Încercăm o soluție provizorie de deviere a cursului de apă de pe sectorul cel mai afectat. În momentul de față se lucrează la construirea unei linii de deviere prin 3 tuburi din polietirenă care vor scoate apa din zona de incidență a infiltrațiilor. Situația este evolutivă, nu știm ce va fi peste câteva ore.
Nu este prima dată când apar probleme
În 2022 salina a fost închisă, timp de două luni, din cauza infiltraţiilor de apă şi nămol.
Irina Muller, director producție Societatea Națională a Sării: Au fost același probleme. Noi atunci am realizat lucrările care se puteau realiza și am pus în siguranță atât baza turistică cât și cea de exploatare pe niște lucrări făcute în regie.
Salina datează de pe vremea romanilor şi este unul din cele mai populare obiective turistice de la noi dar si bază de tratament. Inhalarea aerosolilor de sare poate stimula sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecţiilor respiratorii.
Anul trecut salina a avut aproape 600.000 de vizitatori. Accesul în inima muntelui de sare se face cu autobuzul, printr-un tunel de 1.500 de metri. Se coboară apoi 250 de trepte abrupte, ca în final să se ajungă la 120 de metri sub pământ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰