Antena Meniu Search
x

Video Val de vacanţe anulate. Încă 22 de ţări au intrat pe lista galbenă

Asistăm la un val de vacanţe anulate. Asta dupa ce încă 22 de ţări au intrat pe lista galbenă, aşa că la întoarcerea în România, oamenii care vin de acolo sunt obligaţi să intre în izolare. E vorba inclusiv de ţări în care turiştii români sărbătoreau de obicei concediul de 1 Mai şi Paşte.

de Redactia Observator

la 23.04.2021, 19:41

Vezi și

Lista galbenă a statelor a fost din nou modificată

60 de state sunt acum pe lista galbenă. Motivul, în România sunt tot mai puţine cazuri, aşa că ţările cu incidenţă mai mare intră pe listă. Iar oamenii evită călătoriile, tocmai pentru că la întoarcere ar trebui să stea în carantină. Bulgaria, Grecia şi Turcia, destinaţii favorite pentru vacanţa de 1 Mai, sunt acum toate galbene. 

Raluca Hatmanu, consultant în turism: "Cert e că din toată acestă schemă vor ieşi câştigătaore destinaţiile interne, mai ales litoralul românesc". Chiar şi puţinele pachete turistice vândute până acum sunt anulate rând pe rând. 

Marius Berca, manager agenţie de turism: "Le-au reporgramat. Că în momentul în care mergi în Bulgaria, trebuie să îţi faci obligatoriu testul PCR. Mai mult, la întoarcere, turiştii trebuie să stea în carantină 14 zile". Complicate sunt şi vacanţele familiilor cu copii, în care părinţii sunt vaccinaţi. La întoarcere, cei mici ar trebui să intre în izolare zece zile.

Pe acelaşi subiect

"Sunt vaccinat, am făcut şi rapelul zilele trecute, dar asta ne opreşte din călătorii. Voiam anul acesta să mergem la rude în Grecia. Anul acesta...România scrie pe noi!"

Schimbarea listei dă peste cap şi planurile românilor din străinătate.

Alexandra Marin, reporter Observator: "Cei care vor să vină de Paşte în România din Germania, Franţa sau Italia, ţări în care lucrează foarte mulţi români, vor trebui să intre începând de astăzi în carantină. Măsura li se aplică dacă nu sunt vaccinaţi, dacă nu au trecut prin boală în ultimele 3 luni şi stau pe teritoriul ţării mai mult de 3 zile"

Azi, intervalul de câteva minute între zboruri a putut face diferenţa între un Paşte liniştit cu familia şi unul singur în carantină. 

"Mi se pare un pic ciudat şi că nu e timp pentru toate comunicările, e neclar şi când am vorbit cu agenţia, nu ştiau lucrurile astea să îmi dea informaţii clare..". Lista care a intrat în vigoare la ora 18.00 va fi actualizată din nou, la finalul săptămânii viitoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Val de vacanţe anulate. Încă 22 de ţări au intrat pe lista galbenă